Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut vineri preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa electorală pentru Casa Albă, după dezbaterea dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă.
Într-un editorial publicat vineri seara şi intitulat „Pentru a servi ţara, preşedintele Biden trebuie să părăsească cursa” pentru Casa Albă, The New York Times l-a descris pe Joe Biden drept „umbra unui lider”, după ce preşedintele în vârstă de 81 de ani „a picat propriul său test”, potrivit News.ro.
De nerecunoscut, Joe Biden a înghiţit cuvinte, nu a terminat anumite propoziţii şi a privit în gol în timpul duelului televizat de joi cu predecesorul său republican.
„Domnul Biden a fost un preşedinte admirabil. Sub conducerea sa, naţiunea a prosperat şi a început să abordeze o serie de provocări pe termen lung, iar rănile deschise de Trump au început să se închidă. Dar cel mai mare serviciu public pe care Biden l-ar putea face astăzi ar fi să anunţe că nu va candida la realegere”, a scris New York Times.
Comitetul său editorial este format din editorialişti de renume şi reflectă valorile acestei publicaţii.
Membri ai Partidului Democrat au pus, de asemenea, la îndoială capacitatea lui Biden de a-şi asuma un nou mandat, ceea ce a declanşat o furtună în interiorul partidului, dar Joe Biden i-a asigurat vineri că poate "face treaba", primind în acest proces sprijinul a doi dintre predecesorii săi, Barack Obama şi Bill Clinton.
Editor : Bogdan Păcurar