Moştenirea Barack Obama | Tensiuni rasiale şi dezbinare

Data actualizării: Data publicării:
obama fb discurs

Dispute care au paralizat politica ţării, tensiuni rasiale, conflictele din Siria şi Libia. Acestea sunt câteva dintre aspectele negative ale moştenirii lui Barack Obama. Cu toate că lista succeselor celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite e una cu care nu pot concura prea mulţi preşedinţi, există şi eşecuri notabile, ce au consecinţe pe care istoria nu le va uita. Toate aceste nereuşite sunt motivul pentru care unii dintre adepţii mişcării "Yes, we can", promovată de preşedinte, sunt acum dezamăgiţi.

Velma Hart, directoarea financiară a unei organizaţii pentru veterani: „Sinceră să fiu, sunt epuizată. Am obosit să vă apăr pe dumneavoastră, să apăr administraţia dumneavoastră, să apăr valul schimbării pentru care am votat. Sunt foarte dezamăgită de punctul în care ne aflăm acum.”

Barack Obama nu a promis niciodată o revoluţie a ideilor sau schimbări radicale. Dar oamenii asta au aşteptat de la el.

„Sunt o coală albă pe care oameni cu viziuni politice foarte diferite îşi trec propriile păreri. Prin urmare, e inevitabil că îi voi dezamăgi pe unii dintre ei, dacă nu chiar pe toţi”, spunea Barack Obama.

Când a devenit preşedinte, a promis un alt fel de politică, una care mergea dincolo de certurile dintre cele două mari partide. Ironia face ca, la finalul celor două mandate, America pe care Barack Obama o lasă mai dezbinată ca niciodată în ultimele decenii.

Barack Obama, preşedintele SUA: „Este unul dintre puţinele regrete ale preşedinţiei mele - faptul că ranchiuna şi neîncrederea dintre partide s-au agravat, în loc să se amelioreze.”

Trebuie spus, însă, că, pentru republicani, lupta împotriva Administraţiei Obama a fost un obiectiv asumat încă de la început.

Mitch McConnell, fostul lider al republicanilor din Senat: „Prioritatea noastră politică, în următorii doi ani, e să-l împiedicăm pe preşedintele Obama să aibă un al doilea mandat.”

Dezbinarea din politică s-a extins şi la nivelul societăţii. Când americanii au ales primul lor preşedinte de culoare, mulţi dintre ai au sperat că această premieră va duce ţara într-o eră post-rasială. Aveau să-şi dea seama că a fost o iluzie.

De departe, însă, unul dintre cele mai mari eşecuri ale Administraţiei Obama se referă la faptul că nu a reuşit să facă reforma în domeniul controlului armelor pe care a promis-o. Cifrele avansate de presa americană arată că, în acest moment, în Statele Unite sunt 320 de milioane de locuitori şi 350 de milioane de arme.

Peste 12.000 de oameni au murit în incidente armate care au avut loc în Statele Unite de la începutul anului şi până acum. Peste 3.000 de copii şi adolescenţi au fost ucişi sau răniţi. Şi tot de la începutul lui 2016, au avut loc peste 310 atacuri armate în masă. Sunt statistici fără pereche în lume, în faţa cărora preşedintele american a părut neputincios.

Barack Obama, preşedintele SUA: „Ţara trebuie să facă o analiză internă asupra a ceea ce se întâmplă. A devenit un lucru obişnuit, iar din punctul de vedere al unui părinte, asta mă înspăimântă.”

Eşecul închiderii închisorii de la Guantanamo şi politica externă a Statelor Unite, mai ales în ceea ce priveşte Siria şi intervenţia dezastruoasă din Libia, sunt alte motive pentru care cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite este criticat.

Richard Haas, preşedintele Council of Foreign Relations: „Cred că istoricii vor porni de la ideea sinceră că lumea este într-o formă mult mai proastă acum decât atunci când am a moştenit-o. Cred că Barack Obama va fi văzut, în mare parte, drept un preşedinte care a încercat să facă prea puţin, mai ales în Orientul Mijlociu.”

Dar chiar şi cu aceste dezamăgiri în spate, Barack Obama tot are parte, la final de mandat, de o rată de susţinere în sondaje cum numai Bill Clinton şi Dwight Eisenhower au avut în acest punct al mandatelor lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...