Kobe Bryant, în 2015: Nu puteam să-mi doresc mai mult de la viaţă. A fost absolut minunat. Nu-mi vine să cred că s-a terminat
Data publicării:
Unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie, Kobe Bryant, a decedat duminică într-un accident de elicopter, la Calabasas, în sudul Californiei. În accident au mai murit 4 persoane, una dintre ele fiind fiica sa Gianna, în vârstă de 13 ani, spun surse din presa americană.
Bryant este unul dintre cei şapte jucători care au marcat peste 30.000 de puncte în carieră în liga profesionistă nord-americană de baschet.
De cinci ori campion în NBA, Kobe Bryant a evoluat timp de 20 de ani pentru Los Angeles Lakers, retrăgându-se din baschet la 13 aprilie 2016, marcând 60 de puncte în meciul cu Utah Jazz. Bryant a părăsit baschetul lăsând în spate un total de 33.643 de puncte înscrise în NBA.
În 2008 a fost denumit cel mai important jucător din NBA, a fost numit de două ori MVP-ul finalelor în NBA, dar și de două ori jucătorul care a înscris de cele mai multe ori. De asemenea, a fost de 18 ori selecţionat în All-Star Game, unde a fost desemnat MVP de 4 ori. În plus, a câștigat și de două ori titlul olimpic.
În cea de-a 90-a ediție a Galei Premiilor OSCAR 2018, fostul baschetbalist Kobe Bryant a câștigat premiul pentru cel mai bun scurt-metraj animat, Dear Baketball, un film de cinci minute care conține o scrisoare de dragoste către acest sport, scrisoare pe care a scris-o în 2015.
„Nu puteam să-mi doresc mai mult de la viaţa asta. A fost absolut minunat. Nu-mi vine să cred că s-a terminat” - Kobe Bryant.