Începe bătălia finală. Donald Trump: Dau mânuşile jos!

Data publicării:
trump

„Am fost drăguţ. Dar, după ce am văzut spectacolul de aseară (n.red.: Convenţia democrată), asemenea minciuni, nu mai trebuie să fiu drăguţ. Îmi scot mânuşile. Corect? Da! Imi scot mânuşile. Corect? Îmi scot mânuşile. Ţineţi minte asta, Trump nu o să mai fie un tip drăguţ!”, a anunțat candidatul republican.

Donald Trump n-a recunoscut nici că ar fi prea irascibil pentru a fi preşedinte - aşa cum l-a acuzat Hillary Clinton în discursul său de la Convenţia democrată.

Am unul dintre cele mai bune temperamente dintre toţi cei care au candidat vreodată la preşedinţie. Deoarece am un temperament de învingător, ştiu să câştig, pentru că toată viaţa am câştigat”, a punctat Donald Trump.

Hillary Clinton şi-a reluat campania, după ce a devenit oficial prima femeie-candidat la preşedinţia SUA din partea unui partid important. În faţa susţinătorilor, nu a vorbit despre Donald Trump, ci despre semnificaţia alegerilor din noiembrie.

Nu mă pot gândi la o altă alegere la fel de importantă în timpul vieţii mele. Când Bill şi cu mine ne beam cafeaua, ne-am uitat unul la altul şi am realizat că avem 100 de zile să prezentăm Americii proiectul nostru”, a spus fosta primă-doamnă.

Americanii îşi vor alege următorul preşedinte - al 45-lea din istoria de 240 de ani a Statelor Unite – la 8 noiembrie. 

Citiți și: 

Alegeri SUA. Primul sondaj după învestirea oficială a candidaților
Michael Moore: De ce va câştiga Donald Trump alegerile din SUA
Hillary Clinton acceptă învestitura democraților cu un discurs inteligent construit

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...