Hillary Clinton acceptă învestitura democraților cu un discurs inteligent construit

Data publicării:
HILLARY CLINTON CONVENTIE GettyImages-584452292

©FOTO:Gulliver/GettyImages

Hillary Clinton a acceptat oficial azi-noapte nominalizarea pentru preşedinţia Statelor Unite. Fosta Primă Doamnă a fost prezentată pe scenă chiar de fiica ei, Chelsea, în timp ce soţul, Bill, privea din public.

„Doamnelor şi domnilor, mama mea, eroul meu şi următorul nostru preşedinte, Hillary Clinton!” - a anunțat-o Chelsea Clinton pe mama sa, la finalul unei alocuțiuni în care i-a făcut un portret sensibil, de mamă și bunică iubitoare și activă.

Hillary Clinton este prima femeie care intră în cursa pentru Casa Albă, din partea unuia dintre cele două partide mari din SUA. În acest moment, sondajele arată că ea şi Donald Trump sunt aproape la egalitate.

Hillary Clinton a început prin a le mulţumi tuturor celor care au sprijinit-o, inclusiv fostului adversar, Bernie Sanders, „democratul socialist”, care era în sală. 

„Vreau să-i mulțumesc lui Bernie Sanders. Și voi care l-ați susținut, aici și în toata țara, vreau să știți că v-am auzit”, a declarat ea în fața celor circa 5.000 de delegați reuniți de luni la Philadelphia, în Pennsylvania.

Câteva zeci de delegați ai senatorului, îmbrăcați în tricouri de culoare verde deschis, în semn de protest, ascultau în tăcere discursul. Dar unii agitau pancarte pe care scria "NO TPP", referindu-se la acordul de parteneriat transpacific negociat de mai mulți ani, căruia acesta i se opune ferm. Când unii delegați și invitați au lansat sloganuri anti-Hillary, suporterii acesteia din urmă le-au acoperit imediat vocile.

„Accept cu umilință, hotărâre și o încredere fără limite în promisiunea Americii nominalizarea voastră pentru președinția Statelor Unite!", a declarat fosta primă-doamnă într-un ropot de aplauze.

Apoi, a făcut apel la spiritul transpartinic și a promis că va fi „președinta democraților, republicanilor, independenților”.

După acest moment, fostul secretar de stat și-a construit discursul în contrast cu cel al contracandidatului ei republican, Donald Trump. A preluat sloganuri, fraze, promisiuni ale acestuia și le-a demontat, situându-se în opoziție.

Miliardarul Donald Trump a fost învestit de republicani săptămâna trecută, la Cleveland (în Ohio, nord), iar discursul său a fost centrat pe ideea că numai el este cel care poate să salveze țara. Acestei idei de „eu singur” Hillary Clinton i-a opus ideea de solidaritate și „toți împreună”:

„Mai ales, nu credeți pe cineva care spune: 'Eu sunt singurul care poate să o facă' ", și-a lansat atacul fosta șefă a diplomației americane. „Acestea au fost cuvintele lui Donald Trump la Cleveland. Și aceasta ar trebui să ne alarmeze pe toți”, a spus ea. Omul de afaceri „vrea ca nouă să ne fie teamă de viitor și să ne fie teamă unii de alții”, a subliniat Hillary Clinton. „Dar noi nu temem. Noi vom răspunde provocărilor așa cum am făcut-o întotdeauna”, a arătat ea.

Forţe puternice ameninţă să ne despartă. Legăturile de încredere şi respect se slăbesc. La fel cum s-a întâmplat cu fondatorii noştri, nu este nimic garantat. Într-adevăr, depinde de noi. Trebuie să decidem dacă lucrăm împreună, ca să creştem cu toţii împreună”, a explicat Hillary Clinton.

Nu a uitat ca în discursul ei să se refere la economie. Economia a fost unul dintre atuurile mandatelor fostului său soț, Bill Clinton, și tot economia cântărește pozitiv în balanța mandatelor actualui președinte, democratul Barack Obama. „Noi nu vom construi un zid. În locul lui, vom construi o economie în care toți cei care vor un loc de muncă bine plătit pot să găsească unul", a promis Hillary Clinton.

Această strategie retorică a prezentării în antiteză i-a permis fostei prime-doamne să-l creioneze pe Donald Trump ca fiind unul dintre factorii care dezbină societatea americană.

Vrea să ne separe de restul lumii şi să ne dividă. Pariază pe faptul că pericolele din prezent ne fac să nu mai vedem posibilităţile nelimitate ale lumii. A dus Partidul Republican departe, de la răsărit la miezul nopţii. Vrea să ne temem de viitor şi să ne temem de noi”, a spus Hillary Clinton.

Atacul a crescut progresiv, până la ridiculizarea adversarului: „Donald Trump nu poate face faţă nici măcar tensiunilor dintr-o campanie prezidenţială. Îşi pierde cumpătul la cea mai mică provocare. Imaginaţi-vi-l, dacă puteţi, în Biroul Oval, făcând faţă unei crize reale!”.

Hillary Clinton s-a referit la una dintre multele declarații neispirate ale lui Donald Trump, cum ar fi aceasta: „Am vrut să-i pocnesc pe câţiva dintre vorbitori atât de tare...i-aş fi lovit. Am vrut să pocnesc în special un tip micuţ, am vrut să-l pocnesc atât de tare, încât să-i sară capul de pe umeri, să nu ştie ce naiba i s-a întâmplat”.

În context, fosta șefă a diplomației americane în timpul primului mandat al președintelui Barack Obama a adus în discuție și amenințările externe. Ea a subliniat că a prezentat o strategie pentru a învinge gruparea Statul Islamic. „Nu va fi ușor, dar, credeți-mă, vom învinge”, a promis ea, înainte de a face o nouă antiteză cu Donald Trump: „Donald Trump spune, citez 'Nu știu mai mult despre gruparea Statul Islamic decât generalii'. Nu, Donald, nu știi nimic mai mult despre aceasta!", a acuzat Hillary Clinton.

Discursul fostei prime-doamne a fost cel mai aşteptat moment din ultima seară a Convenţiei democrate. Hillary Clinton a intrat oficial în cursa pentru Casa Albă şi a devenit prima femeie care câştigă o nominalizare prezidenţială din partea unuia dintre cele două mari partide americane.

E o ţară în care toţi copiii pot visa, iar visele lor sunt realizabile. Asta e ţara pentru care luptăm. Atunci când nu există tavane, doar cerul este limita”, a spus Hillary Clinton mizând pe ideea „visului american”, bine conturată în mentalitatea colectivă.

Considerat de mulţi ca fiind cel mai bun din cariera lui Hillary Clinton, discursul a ridicat în picioare miile de oameni din sală. Printre ei, soţul şi fiica Chelsea, plus staruri ca Orlando Bloom şi Katy Perry. Aceasta din urmă a oferit chiar și un mic recital.

Dar discursul nu i-a vizat neapărat pe cei din sală, deja deciși să o voteze, și nici pe susținătorii declarați ai lui Donald Trump, ci mai degrabă pe milioanele de americani nehotărâți pe cine să voteze. Proporția lor este, conform sondajelor, semnificativă - peste 7 la sută. 

Dincolo de discursuri, actorul Morgan Freeman a făcut deliciul asistenţei. Nu prin prezenţa sa pe scenă, ci pentru că şi-a împrumutat vocea unui film biografic despre Hillary Clinton: „De câte ori îşi va lăsa amprenta? În câte moduri va face lumea mai bună? Ea este femeia...”

Hillary şi Bill Clinton intră astfel în istorie: sunt prima familie de politicieni din Statele Unite în care ambii soţi au candidat pentru Casa Albă. Bill Clinton a stat în Biroul Oval timp de două mandate, între 1993 și 2001, iar Hillary Clinton încearcă acum să ajungă și ea în fotoliul de președinte. 

Alegerile prezidențiale americane vor avea loc la 8 noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Codurile secrete Netflix care îți deschid ușa către filme și seriale ascunse
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...