Ideea lui Trump, pusă în practică: Prima paradă militară de 4 iulie la Washington D.C.

Data publicării:
tanc

Pentru prima oară de Ziua Independenţei, în capitala Statelor Unite va avea loc o paradă militară. A fost cerută cu insistenţă, în ultimii doi ani, de preşedintele Donald Trump. Sărbătoarea de 4 iulie din Washington se va desfăşura sub deviza "Onor Americii".

Joi, pe străzile din Washinton, va fi cea mai mare concentrare de vehicule militare după încheierea primului război din Golf, în 1991. Vor defila tancuri şi vehicule blindate. Spectacolul aerian va fi asigurat de Air Force One, bombardiere B2, avioane de luptă de ultimă generaţie şi o escadrilă de acrobaţii.

-Dat fiind că este Ziua Independenţei, presupun că aspectul militar al luptei pentru Independenţă are legătură cu o defilare cu tancuri, să zicem. Aş vrea să văd că preşedintele se va limita la sărbătorirea Independenţei. Este destul timp pentru discursuri politice.

Nu a fost publicată nota de plată, dar aducerea unui singur bombardier costă în jur de 700.000 de dolari. O cheltuială inutilă, sunt de părere criticii lui Donald Trump.

-Eu cred că s-a depăşit cu mult măsura anul acesta. Eu nu sunt de acord cu cheltuirea banilor contribuabililor pentru un eveniment care este organizat, în final, pentru a mângâia ego-ul unei persoane narcisiste, mai precis al lui Donald Trump.

După cum se ştie, Donald Trump şi-a dorit o paradă militară spectaculoasă după ce a asistat, acum doi ani, la cea de la Paris, de Ziua Franţei.

A anunţat încă de atunci că SUA vor organiza ceva mult mai grandios. Însă paradele militare nu fac parte din tradiţia sărbătorilor americane şi sunt o excepţie în Washington.

În 1957, Dwight D. Eisenhower, veteran al celui de al doilea Război Mondial, şi-a dorit pompă militară la inaugurarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al SUA. Rachete, tancuri şi trupe au defilat pe străzile principale ale capitalei federale. În 1961, tancurile şi rachetele au făcut parte din parada inaugurală a preşedintelui John F. Kennedy.

Mai recent, în 1991, au fost aduse în capitala federală tancuri şi chiar un lansator de rachete pentru a sărbători sfârşitul războiului din Golf, pe vremea preşedintelui Bush. Aceea a fost cea mai mare paradă militară americană de la Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025