Șeful echipei de tranziție a lui Donald Trump și mai mulți apropiați ai săi au fost concediați subit, iar în locul lor au venit persoane apropiate de ginerele președintelui ales al SUA, Jared Kushner. Chris Christie ar fi fost dat afară deoarece pe când era procuror a obținut condamnarea tatălui lui Jared Kushner la doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală, influenţarea martorilor şi donaţii electorale ilegale. Potrivit analiștilor, acesta este un semn care arată că jocurile de putere pe care le face soțul Ivankăi Trump chiar funcţionează.
Mai mult, Donald Trump ar putea veni la Casa Albă cu tot cu ginerele său. Soţul Ivankăi Trump are cale liberă către postul de consilier principal al preşedintelui ales şi nici măcar legea anti-nepotism nu pare să-l oprească. Avocaţii lui Kushner analizează mai multe opţiuni care să-i permită ginerelui să ia postul cheie la Casa Albă. Sunt artificii legale, însă mișcarea nu ar trebuie să surprindă. Trump face politică aşa cum a făcut şi afaceri: în familie şi-n cercul de prieteni.
America are o lege anti-nepotism din 1967 imediat după ce John F. Kennedy l-a numit pe fratele său procuror general. Legea îi interzice preşedintelui să-şi aducă un membru al familiei, inclusiv un ginere, în agenţiile guvernamentale. Cu toate acestea, Donald Trump l-ar putea numi pe ginerele său consilier principal dacă acesta acceptă să nu fie plătit.
Jared Kushner a moştenit un adevărat imperiu imobiliar iar la 26 de ani dădea 1,8 miliarde de dolari pe un turn din Fifth Avenue - cea mai mare suma plătită vreodată pe o clădire în Statele Unite.
Locul său la dreapta preşedintelui pare să nu fie pus la îndoială de nimeni. Şeful de cabinet al lui Trump şi consilierul prezidenţial Stephen Bannon fac presiuni pentru ca Jared Kushner să li se alăture la Casa Albă. Tânărul de 35 de ani a condus din umbră campania socrului şi acum dă semnale că analizează variantele legale care i-ar permite să prindă o poziţie importnată în administraţie.
Influenţa lui însă, chiar şi neoficială, este de-a dreptul impresionantă. Pe când şeful oficial de campanie călătorea peste tot cu Donald Trump, Kushner punea pe picioare departamente clare ale campaniei - de finanţare, de social media, de politici publice. Aplana conflictele din interiorul echipei lui Trump şi l-a susţinut când presa îl ataca şi sondajele-i dădeau zero şanse să câştige. Magnatul nu este doar ginerele lui Trump, este și omul lui de încredere.
Poziţia însă îi oferă lui Kushner privilegii neortodoxe. Analiştii spun că ar fi demarat o campanie de epurare în staff-ul lui Trump pentru a se răzbuna într-o luptă personală mai veche. În 2004, tatăl lui Jared Kushner a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală, influenţarea martorilor şi donaţii electorale ilegale. Procurorul din dosar era tocmai Chris Christie, guvernatorul de New Jersey care până de curând a fost şeful echipei de tranziţie a lui Trump. Vinerea trecută Christie a fost dat afară, iar la câteva zile au urmat mai mulţi apropiaţi ai săi.
Standardele după care vin şi pleacă oamenii din jurul lui Trump însă ar putea pune în pericol activitatea sa la Casa Albă. Pentru preşedinte însă, luciditatea şi gândirea la rece n-au fost punctul forte nici în afaceri.
Anul trecut a băgat bani în 21 de fonduri de investiţii iar 18 dintre ele au marcat pierderi uriaşe. Când jurnaliştii de la Reuters l-au întrebat cum a reuşit să se orienteze spre fonduri cu performanţe atât de proaste, Trump a explicat că a investit în fondurile conduse de prieteni.