GALERIE FOTO. Impresiile lui Trump după întâlnirea cu Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
iohannis trump 3

Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat pe Facebook o imagine de la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, spunând că a avut marea onoare de a-l primi pe acesta la Casa Albă. Imaginea este însoţită de declaraţia din timpul conferinţei de presă comune, în timpul căreia liderul Casei Albe a spus că viitorul României şi al relaţiei dintre cele două ţări este „foarte, foarte luminos”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Mare onoare să-l primesc astăzi la Casa Albă pe preşedintele Klaus Iohannis”, scrie președintele Trump pe Facebook. Fotografia de la întâlnirea celor doi preşedinţi conţine şi declaraţia lui Donald Trump referitoare la viitorul României şi al relaţiilor dintre cele două ţări: „Viitorul României şi al relaţiei României cu Statele Unite este foarte, foarte luminos”, a declarat preşedintele SUA.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a postat pe contul de Facebook înregistrarea video de la conferința de presă susținută alături de președintele Trump, însoțită de un mesaj în limba engleză care începe cu un cuvânt preferat de liderul Casei Albe: „Great meeting today with President Donald J. Trump! Together we have decided to make our Strategic Partnership stronger, better, more enduring. This will soon lead to an enhanced economic exchange and better commerce. I thank President Trump for his strong support for the rule of law and the fight against corruption in Romania” (Măreață întâlnire astăzi cu președintele Donald J. Trump! Împreună am decis să facem parteneriatul nostru strategic mai puternic, mai bun, mai durabil. În curând, asta va duce la schimburi economice susținute și la un comerț mai bun. Îi mulțumesc președintelui Trump pentru sprijinul său puternic acordat statului de drept și luptei împotriva corupției în România - trad.).


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, președintele Iohannis a postat o serie de fotografii din timpul vizitei sale la Casa Albă (click pe prima fotografie pentru a le vedea pe toate celelalte): 

biroul oval intalnire extinsa trump iohannis
biroul oval intalnire extinsa trump iohannis

Pentru prima oară în ultimii 39 de ani, un preşedinte român şi unul american au stat unul lângă celălalt, pe peluza Casei Albe. Klaus Iohannis a fost primit de Donald Trump şi ceea ce trebuia să fie iniţial o vizită de lucru s-a transformat într-o vizită oficială, pentru că după întâlnirea privată, cei doi au participat la o conferinţă comună de presă. Au fost multe teme abordate, dar preşedintele american a avut un mesaj special și în privinţa luptei anticorupţie Romania. A lăudat eforturile făcute la Bucureşti şi a punctat că Washingtonul ştie tot ce se întâmplă la noi din acest punct de vedere.

Conform tradiţiei de la Casas Albă, Klaus Iohannis a fost întâmpinat la intrarea în reşedinţa oficială chiar de omologul său Donald Trump. În stilu-i caracteristic, liderul de la Washington i-a strâns puternic mâna preşedintelui român după care cei doi au intrat în clădire, nu înainte ca Trump să-l bată prieteneşte pe umăr. Preşedintele României a semnat apoi în cartea de onoare, iar câteva minute mai târziu, cei doi şefi de stat făceau primele declaraţii.

Vă mulţumesc foarte mult, este o mare onoare să vă primesc, un aliat adevărat, o ţară minunată, o relaţie care devine din ce în ce mai bună. Vă mulţumesc mult că sunteţi aici”, a spus Donald Trump în fața presei.

Mulţumesc mult, domnule preşedinte, este o mare plăcere şi o onoare să fiu aici şi abia aştept să începem discuţiile despre parteneriatul nostru”, i-a răspuns președintele Klaus Iohannis.

„Este un parteneriat măreţ!”, a ținut să adauge Donald Trump.

O nouă strângere puternică de mână a încheiat scurtele declaraţii, iar 45 de minute mai târziu, a urmat conferinţa de presă comună. Poate unul dintre cele mai aşteptate mesaje de la Casa Albă a fost cel privind lupta anticorupție din România, în privinţa căreia Donald Trump a avut numai cuvinte de laudă.

„Noi susţinem puternic România şi desigur susţinem şi această luptă împotriva corupţiei, o vom susţine mereu şi îl susţinem pe preşedintele vostru. Cred că a făcut o treabă minunată, este foarte popular, este determinat, lucrează din greu... Ştim tot ce se întâmplă în România. Va câştiga bătălia, o va câştiga, are sprijinul nostru”, a declarat președintele Trump.

„Mulţi consideră corupţia din România ca o problemă pentru parteneriatul SUA-România şi pentru investitorii americani, pentru că încă avem corupţie în România...”, i-a spus lui Donald Trump, din rândul jurnaliștilor români, Raluca Lunculescu, trimisul special al Digi24.

„Aveţi (n.red. - corupţie) dar pot să vă spun că sunt mulţi investitori americani care merg chiar acum în România şi investesc şi fac acest lucru de câţiva ani, iar acest lucru demonstrează un progres foarte foarte mare”, a răspuns șeful Casei Albe.

Deşi aşteptat de mulţi, subiectul ridicării vizelor pentru români nu a fost discutat, ci doar amintit la Casa Albă. Klaus Iohannis l-a abordat, în schimb, în alte întâlniri cu înalţi oficiali americani.

„Nu am discutat acest subiect, dar sigur e ceva ce trebuie discutat”, a spus Donald Trump.

„Am menţionat acest subiect. L-am menţionat şi în alte întâniri. E foarte important pentru românii care vor să vină în SUA”, a subliniat Klaus Iohannis.

O altă declarație smulsă de un jurnalist român și remarcată de presa internațională a fost cea referitoare la articolul 5 din Tratatul NATO. Pentru prima dată de când s-a instalat la Casa Albă, preşedintele american a spus clar că Statele Unite vor respecta articolul 5 al acordului NATO şi vor proteja ţările membre ale alianţei dacă acest lucru se va dovedi necesar.

„Statele Unite respectă şi au respectat articolul 5. În mod cert, vom fi acolo pentru a proteja şi, din acest motiv, îmi doresc ca oamenii să se asigure că avem o forţă puternică, prin achitarea banilor necesari pentru a avea acea forţă. Dar, respect în mod clar Articolul 5”, a declarat președintele Trump.

Dincolo de toate, întâlnirea dintre Donald Trump şi Klaus Iohannis a fost un moment important pentru România. Asta pentru că primirea preşedintelui român în Biroul Oval şi conferinţa de presă care a urmat au fost o premieră pentru ultimii zeci de ani.

Raluca Lunculescu, trimis special Digi24 în Statele Unite: „Klaus Iohannis a fost primit de Donald Trump aici, la Casa Albă. O vizită de lucru care, cumva, s-a transformat într-o vizită oficială pentru că după întâlnirea tete-a-tete şi după discuţiile în delegaţie extinsă, cei doi au participat la o conferinţă comună de presă în Rose Garden. Şi, trebuie menţionat, este pentru prima dată în ultimii 39 de ani când un preşedinte român şi un preşedinte american organizează o conferinţă comună de presă în Rose Garden, aici, la Casa Albă”.

Citiți și: 

Donald Trump: SUA respectă Articolul 5 al NATO. Vom fi acolo pentru a proteja

Iohannis, la Casa Albă: Am vorbit despre vize. Răspunsul lui Trump

Iohannis: Toată lumea e îngrijorată de acţiunile Rusiei; e nevoie de un dialog pentru descurajarea acesteia

D. Trump: Apreciez eforturile pentru lupta contra corupţiei şi apărarea statului de drept

Premieră pentru un preşedinte român la Casa Albă. Trump şi Iohannis vor susţine o declaraţie de presă comună

Sprijin în Congresul SUA pentru ridicarea vizelor

C. T. Popescu: E extrem de important că Iohannis a fost apreciat pentru lupta anticorupţie

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...