Un elicopter al Forţelor Aeriene din SUA a fost vizat de focuri de armă trase de la sol, în statul american Virginia, în apropiere de Washington D.C. Un membru al echipajului a fost rănit în incident, iar Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a deschis o anchetă, informează Mediafax. Elicopterul implicat în incident face parte dintr-o escadrilă care transportă oficiali de rang înalt.
Incidentul, produs luni, a fost anunţat abia miercuri după-amiază de Forţele Aeriene americane.
Un elicopter de tip UH-1N Huey efectua o misiune de antrenament şi zbura la altitudinea de aproximativ 300 de metri, în zona suburbană Middleburg, Virginia. Elicopterul a fost vizat de focuri de armă trase de la sol, fiind nevoit să aterizeze de urgenţă în zona Manassas. Un membru al echipajului a suferit răni uşoare în urma atacului, iar elicopterul a fost avariat.
„Direcţia specială pentru anchete colaborează cu Biroul Federal de Investigaţii în acest caz”, a declarat un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene din SUA.
Potrivit CNN, persoana rănită este unul dintre cei doi piloţi.
Autorităţile încearcă să afle dacă este vorba de un atac ori dacă cineva trăgea la întâmplare cu o armă de foc în aer în momentul trecerii elicopterului.
Elicoperul implicat în incident aparţine Escadrilei 1 de Elicoptere, care are aproximativ 120 de membri, 22 de aparate de zbor şi transportă oficiali de rang înalt. De asemenea, unitatea oferă servicii de transport medical.
Editare web: Luana Păvălucă