Donald Trump s-a răzgândit: „Se întâmplă ceva” cu clima
Data publicării:
Preşedintele american Donald Trump a descoperit că este ecologist. Dar, deşi admite că „se întâmplă ceva cu clima”, spune că nu poate fi sigur că oamenii au vreo responsabilitate.
„Nu încape îndoială, ceva se întâmplă, din vina omului sau nu. Vreau să zic, ceva se întâmplă, dar se va termina. Va reveni şi va pleca, dar se întâmplă. (Când vedeţi astfel de efecte asupra Statelor Unite, vă influenţează în vreun fel să renegociaţi Acordul de Climă de la Paris?) Nu, eu vreau apa curată. Vreau cel mai curat aer de pe planetă, pe care, apropo, îl avem. S-a îmbunătăţit de anul trecut şi sunt foarte dur în această privinţă. Aşa că, dacă vorbim despre protecţia mediului, eu sunt un adevărat ecologist. Pe mulţi îi amuză când aud. Dar asta nu înseamnă să ne falimentăm toate afacerile”, a declarat Donald Trump.
Sunt comentarii pe care le-a făcut în timpul unui tur al zonelor devastate de uraganul Michael. Totuşi, reprezintă un progres, dacă ţinem cont de faptul că până acum spune că schimbările climatice nu există şi că rapoartele pe această temă sunt false.
Donald Trump respinge însă în continuare Acordul de climă de la Paris, pe motiv că ar submina economia Statelor Unite.