Donald Trump, la cel mai scăzut nivel în sondaje

Data publicării:
trump
Foto: Gulliver/GettyImages

Cota de popularitate a lui Donald Trump înregistrează un minim istoric, dar președintele american păstrează, totuși, susținerea bazei republicane în cazul unui conflict cu aleșii partidului în Congres, arată două sondaje date publicității miercuri, scrie AFP, preluată de Agerpres.

trump
Foto: Gulliver/GettyImages

Potrivit unui studiu al Universității Quinnipiac, după patru săptămâni la putere, numai 38% dintre alegători consideră că Donald Trump acționează bine, față de 55% care îi dezaprobă acțiunile. Aceste valori sunt nemaiîntâlnite pentru începutul unui mandat prezidențial.

Mai grav pentru Casa Albă, 63% dintre alegători afirmă că omul de afaceri newyorkez nu este destul de ponderat, iar 55% nu îl consideră cinstit.

Pentru orice om politic tradițional, asemenea cifre ar fi absolut catastrofale și i-ar determina pe aliații lui să ia distanță.

Mulți la Washington se gândesc deja la legislativele din 2018, care vor fi un adevărat test pentru aleșii republicani în post. Alegerile de la jumătatea mandatului sunt adeseori considerate ca un fel de referendum asupra acțiunilor președintelui, iar democrații visează de pe acum să obțină 24 de mandate și controlul Camerei Reprezentanților. Un asemenea scenariu ar fi o lovitură serioasă pentru agenda politică a lui Donald Trump.

Congresmenii republicani sunt astfel prinși în capcană între un președinte nepopular și dezaprobarea publicului larg. Dacă se opun președintelui, nu sunt la adăpost de vreun mesaj distrugător pe Twitter al omului de afaceri și, mai rău, ar putea vedea un candidat "trumpist" încercând să le blocheze calea la viitoarele alegeri.

În acest sens, un alt sondaj publicat miercuri, realizat de Pew Research Center, arată că alegătorii republicani sunt în continuare dispuși să îl susțină pe Donald Trump în cazul unui conflict cu aleșii partidului în Congres.

"Peste jumătate dintre republicani și cei care se declară apropiați partidului (52%) afirmă că, dacă Donald Trump și liderii republicani ai Congresului sunt în dezacord asupra unui subiect, ar fi mai înclinați să aibă încredere în Donald Trump", a subliniat Pew Center.

În schimb, "aproape o treime (34%) spun că ar avea încredere în liderii republicani în cazul unui dezacord cu președintele", potrivit aceluiași sondaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...