Donald Trump avertizează Turcia asupra unei catastrofe economice dacă îi atacă pe kurzi

Data publicării:
President Trump Meets With Members Of Congress In The White House Cabinet Room
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat Turcia duminică împotriva unei catastrofe economice în cazul unui atac contra kurzilor după apropiata retragere a trupelor americane din Siria, îndemnându-i în acelaşi timp pe kurzi „să nu provoace” Ankara, relatează Agerpres.

President Trump Meets With Members Of Congress In The White House Cabinet Room
Foto: Guliver/ GettyImages

Statele Unite ale Americii vor „devasta economic Turcia dacă ea îi atacă pe kurzi”, a scris pe Twitter Donald Trump.

Totodată, Washingtonul le-a cerut kurzilor „să nu provoace Turcia. Rusia, Iranul şi Siria au fost cei mai mari beneficiari ai politicii americane pe termen lung de distrugere a grupării Stat Islamic (SI) în Siria - inamici naturali. Beneficiem şi noi de aceasta, dar a venit vremea să ne aducem trupele acasă. Stop războaielor fără sfârşit”, a adăugat Donald Trump.

Anunţul din decembrie al retragerii militarilor americani desfăşuraţi în Siria pentru a lupta împotriva SI a fost salutat de Turcia, dar a slăbit situaţia combatanţilor kurzi care au luptat alături de Statele Unite contra grupării jihadiste.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ameninţă să lanseze o ofensivă militară în nordul Siriei pentru a-i vâna pe aceşti combatanţi, membri ai Unităţilor de protecţia a poporului (YPG), miliţie pe care Ankara o consideră „teroristă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri