Doi dintre copiii lui Trump, în centrul unui scandal

Data actualizării: Data publicării:
familia trump getty
Foto: Gulliver/ Getty Images

Doi dintre fii lui Donald Trump sunt acuzați că au primit donații de un milion de dolari de persoană, prin intermediul unei organizații caritabile, de la cei care doresc să participe la o recepție la care va lua parte și președintele-ales al SUA, relatează Agerpres.

familia trump getty
Foto: Gulliver/ Getty Images

Într-un raport publicat marți, Centrul pentru Integritate Publică (CPI) a dezvăluit că Opening Day Fundation, nume ce face referire la învestirea din ianuarie a președintelui ales, a fost formată în Texas, în data de 14 decembrie, și că Donald Jr. Trump și Eric Trump sunt doi dintre cei patru directori ai organizației.

„Donald Trump și familia Trump folosesc o nouă organizație pentru a strânge fonduri în valoare de milioane de dolari, cu scopul vag schițat de a dona acești bani unor organizații caritabile, lucru care nu pare decât un mod de a vinde influența și posibilitatea de a oferi o întâlnire cu președintele", a spus Larry Noble, directorul juridic al Campaign Legal Center, organizație ce urmărește cazuri de abuz și de corupție.

În prezentarea online a fundației se arată că beneficiile le sunt rezervate ONG-urilor „specializate în conservare" și care își asumă „responsabilitatea de a proteja și păstra" natura americană, citând tradițiile legate de vânătoare și pescuit. Evenimentul e prevăzut pentru seara de 21 ianuarie și ar avea loc într-un centru de conferințe din Washington.

Donatorii ce dau dovadă de cea mai mare generozitate vor avea acces la o recepție privată și la o oportunitate foto alături de președintele Trump, vor primi câte o chitară cu dedicație din partea unui artist ce va susține în acea seară un recital și vor putea merge la o partidă de vânătoare sau pescuit fie cu Donald Jr., fie cu Eric Trump, potrivit raportului CPI.

Echipa președintelui ales a negat acuzațiile de trafic de influență.

„Donald Trump Jr. și Eric Trump sunt mari amatori de ieșiri în aer liber și susținători ai eforturilor pentru conservare, lucruri ce corespund obiectivelor acestui eveniment, deși ei nu sunt implicați în niciun fel. Evenimentul Opening Day și detaliile care au fost făcute publice sunt doar niște planuri preliminarii care nu au fost nici concepute, nici aprobate de familia Trump", a spus Hope Hicks, purtătoarea de cuvânt a echipei de tranziție a lui Donald Trump.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri