Despăgubire de 80 de milioane de dolari pentru un bărbat care a făcut cancer. Ce a demonstrat acesta în instanță

Data publicării:
ciocan judecator sentinta shutterstock_564012475
Foto: Shutterstock

Un juriu federal american a acordat miercuri o despăgubire de 80 de milioane de dolari unui bărbat din California care acuză că erbicidul Roundup al grupului Monsanto l-a îmbolnăvit de cancer, într-un caz care potrivit avocaţilor acestuia ar putea contribui la stabilirea rezultatului a sute de procese similare, transmite MarketWatch.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Edwin Hardeman, în vârstă de 70 de ani, a folosit ani de zile erbicidul Roundup pentru combaterea dăunătorilor şi a burienilor la proprietatea sa din zona golfului San Francisco.

Acelaşi juriu a apreciat anterior că Roundup a avut o contribuţie substanţială la limfomul non- Hodgkin al bărbatului.

Grupul Monsanto a afirmat că studiile au stabilit că ingredientul activ al erbicidului Roundup, glifosat, este sigur. Monsanto a anunţat că va face apel.

„Suntem dezamăgiţi de decizia juriului, dar acest verdict nu schimbă greutatea cercetărilor şi a concluziilor autorităţilor de reglementare din toată lumea, din ultimele patru decenii, care au susţinut siguranţa erbicidelor noastre pe bază de glifosat şi a faptului că acestea nu sunt cancerigene”, potrivit unui comunicat al Bayer, care a cumpărat Monsanto anul trecut.

Un alt juriu a atribuit în august anul trecut o despăgubire de 289 de milioane de dolari unui alt bărbat, dar un judecător a redus ulterior suma la 78 de milioane de dolari, iar Monsanto a făcut apel.

Procesul lui Hardeman ar putea fi mai important deoarece judecătorul Vince Chhabria conduce sute de procese legate de Roundup şi a afirmat că acest caz şi alte două pot fi considerate cazuri etalon.

Multe autorităţi de reglementare au respins că ar exista o legătură între cancer şi glifosat. Monsanto a negat cu vehemenţă o astfel de legătură, afirmând că studiile au stabilit că produsul chimic este sigur.

Monsanto a creat glifosatul în anii 1970, iar erbicidul este vândut în prezent în peste 160 de ţări şi utilizat pe scară largă în Statele Unite.

Erbicidul a ajuns în centrul atenţiei în urma unei decizii a Agenţiei Internaţionale pentru Cercetări în Domeniul Cancerului, membră a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care l-a clasificat în 2015 ca fiind „probabil cancerigen pentru oameni”. Au urmat apoi mii de procese împotriva Monsanto, care sunt în desfăşurare la nivel mondial.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”