Dacă, într-o primă fază, părea să se instaleze buna înțelegere între, pe de o parte, Statele Unite și Uniunea Europeană, și, de cealaltă parte, o Rusie foarte slăbită în urma prăbușirii colosului sovietic, primele crize vor apărea la sfârșitul anilor 90, fără a duce, totuși, la o ruptură completă a relațiilor.
Iată câteva dintre momentele cele mai semnificative:
Războiul din Kosovo
În fața agravării represiunii sârbe în Kosovo la adresa separatiștilor albanezi, NATO începe în martie 1999 o campanie de bombardamente de 78 de zile care obligă Belgradul, aliat al Moscovei, să se retragă din vechea sa provincie. Rusia, care amenințase NATO cu o revenire a Războiului Rece în cazul unei intervenții în Kosovo, a întrerupt cooperarea militară cu Alianța. Tensiunea reînvie o dată cu declararea independenței Kosovo, la 17 februarie 2008, nerecunoscută de Moscova.
Extinderea NATO spre Est
NATO a integrat în rândurile sale, în 1999, trei foste membre ale Pactului de la Varșovia (Ungaria, Republica Cehă și Polonia), iar Moscova a avertizat că nu va admite aderarea la NATO a unor foste republici sovietice. Cu toate acestea, în 2004, NATO a inclus țările baltice (Estonia, Lituania, Letonia), foste republici sovietice, odată cu aderarea României, Bulgariei, Slovaciei și Sloveniei.
Iar în 2004 şi 2007, Uniunea Europeană a integrat, la rândul său, toate aceste ţări.
Conflictul din Georgia
În august 2008, ca ripostă la o intervenție a Georgiei împotriva regiunii separatiste Osetia de Sud, Rusia a bombardat capitala georgiană, Tbilisi, și a ocupat o mare parte din teritoriul Georgiei, provocând o profundă indignare în Occident. Un acord de pace negociat de președintele Nicolas Sarkozy duce la retragerea trupelor ruse, dar Moscova recunoaște regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia, unde menține o puternică prezență militară.
După acest război-fulger, NATO a suspendat până în 2009 Consiliul NATO-Rusia, un organism de dialog creat în 2002.
Scutul antirachetă
Moscova este îngrijorată de proiectul scutului antirachetă lansat în 2010 de NATO (planul a fost elaborat mai întâi de SUA), care ar urma să fie deplin operațional până în 2020, având rachete interceptoare plasate în România și Polonia. Oficial, scutul este instalat în scop defensiv, pentru o apărare în fața unui eventual atac din partea Iranului.
Criza ucraineană
În 2014, Ucraina asistă neputincioasă la anexarea de către Moscova a unei bucăți din teritoriul său, peninsula Crimeea, după care urmează pierderea controlului, în fața manifestanților proruși, asupra unor sedii-cheie de instituții din Donțek și Lugansk, în estul țării.
Acest demers îi aduce Rusiei sancțiuni europene și americane, care au un efect dur asupra economiei sale.
NATO îți suspendă cooperarea civilă și militară cu Moscova, iar aliații decis să-și pună trupele în stare de alertă. NATO desfășoară batalioane în țările baltice și în Polonia.
Conflictul sirian
De la începutul conflictului, în 2011, Rusia susține regimul președintelui Bashar al-Assad. La ONU, și-a exercitat de 12 ori dreptul la veto pentru a se opune unor proiecte de rezoluție occidentale, care nu au putut merge mai departe de niște condamnări verbale.
Începând din octombrie 2015, Rusia intervine militar în teren, ceea ce a avantajat Damascul. Însă în aprilie 2017, după un atac chimic la Khan Sheikhun, Donald Trump ordonă bombardarea unei baze aeriene siriene, ceea ce-i face pe ruși să-și suspende canalul de comunicare cu armata americană pe subiectul Siria. Iar în februarie anul acesta, la Deir Ezzor, forțele americane i-au bombardat pe mercenarii ruși care îi atacaseră pe luptătorii kurzi și arabi.
Relațiile dintre Washington și Moscova sunt puse în dificultate de câteva luni de acuzațiile de amestec al rușilor în campania prezidențială americană din 2016 și de suspiciunile unei colaborări între echipa de campanie a lui Donald Trump și Kremlinul lui Vladimir Putin.
Acuzațiile de otrăvire
Otrăvirea, la 4 martie, în sudul Angliei, a unui fost spion rus, Serghei Skripal, și a fiicei acestuia, Iulia, operațiune atribuită de Londra Moscovei, provoacă o gravă criză diplomatică. Țările occidenale expulzează 150 de diplomați ruși, iar Moscova expulzează, la rândul său, 150 de diplomați occidentali.