Congresul SUA a adoptat definitiv planul de investiţii al lui Joe Biden. Peste 430 de miliarde de dolari pentru climă şi sănătate

Data publicării:
Joe Biden arată pumnul.
Președintele american Joe Biden. Foto: Profimedia

Congresul american a adoptat definitiv vineri pachetul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al președintelui Joe Biden, o victorie politică semnificativă pentru liderul de la Casa Albă cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile cruciale din Congres. Planul stabilește investiții de 370 de miliarde de dolari pentru mediu şi 64 de miliarde de dolari pentru sănătate.

Cu o majoritate restrânsă, democraţii din Camera Reprezentanţilor au permis adoptarea acestui plan de peste 430 de miliarde de dolari, după un vot similar în Senat în urmă cu câteva zile.

Textul, care ar trebui să permită atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, va fi promulgat de Joe Biden săptămâna viitoare, a precizat preşedintele într-un tweet citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Astăzi, poporul american a câştigat”, a scris Biden. Cu această legislaţie, „familiile vor vedea preţuri mai mici la medicamente, asistenţă medicală şi energie”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Salutată de majoritatea asociaţiilor care luptă împotriva schimbărilor climatice, această reformă include 370 de miliarde de dolari dedicaţi mediului şi 64 de miliarde de dolari pentru sănătate.

Denumită „Inflation Reduction Act” (Legea de reducere a inflaţiei), aceasta este menită, în acelaşi timp, să reducă deficitul public cu un nou impozit minim de 15% pentru toate companiile cu un profit mai mare de un miliard de dolari.

Tabăra republicană acuză că legea generează cheltuieli publice inutile şi critică utilizarea sistemului fiscal american pentru a le finanţa. Fostul preşedinte Donald Trump făcuse apel pe reţeaua sa de socializare Truth Social pentru ca toţi republicanii să voteze împotriva acesteia.

Ce conţine marele plan social şi climatic al lui Biden

Un mare impuls pentru energia regenerabilă, medicamente mai ieftine şi o taxă pentru corporaţii, acestea sunt principalele prevederi ale marelui plan de investiţii al lui Joe Biden.

370 de miliarde de euro pentru climă

Aceasta este cea mai mare investiţie făcută vreodată în Statele Unite în lupta împotriva schimbărilor climatice.

În loc de sancţiuni pentru poluatori, proiectul de lege prevede o serie de stimulente financiare pentru a orienta economia americană către surse de energie care nu utilizează combustibili fosili. Au fost prevăzute o serie de credite fiscale pentru producătorii şi consumatorii de energie eoliană, solară şi nucleară.

În cadrul acestei reforme, un american va primi până la 7.500 de dolari sub formă de credite fiscale pentru achiziţionarea unei maşini electrice. Instalarea de panouri solare pe acoperiş va fi acoperită în proporţie de 30%.

De asemenea, aproximativ 60 de miliarde de dolari sunt planificate pentru construcţia de turbine eoliene, panouri solare şi vehicule electrice în SUA.

Aceeaşi sumă este alocată unei serii de programe de sprijinire a celor mai sărace gospodării în tranziţia lor energetică, în special prin renovarea locuinţelor lor.

Această reformă include, de asemenea, investiţii masive pentru a consolida rezistenţa pădurilor la incendiile care fac ravagii în ţară şi pentru a proteja zonele de coastă de uragane.

Acest proiect ar trebui să permită SUA să îşi reducă emisiile de CO2 cu 40% până în 2030 faţă de 2005.

64 de miliarde de euro pentru sănătate

Cea de-a doua parte a acestui plan major de investiţii este menită să corecteze parţial inegalităţile uriaşe în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală în Statele Unite, în special prin reducerea preţului medicamentelor.

Medicare, un sistem public de asigurări de sănătate pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru cele cu venituri mici, va putea, pentru prima dată, să negocieze preţurile anumitor medicamente direct cu companiile farmaceutice, obţinând astfel preţuri mai competitive.

De asemenea, planul va obliga companiile farmaceutice să ofere reduceri consumatorilor pentru anumite medicamente al căror preţ creşte mai repede decât inflaţia.

Proiectul de lege ar prelungi, de asemenea, până în 2025 protecţiile din „Affordable Care Act”, emblematica asigurare de sănătate cunoscută sub numele de „Obamacare”, legea emblematică a lui Barack Obama.

Companiile, impozitate cu 15% din cifra de afaceri

În paralel cu aceste investiţii masive, legea privind reducerea inflaţiei, aşa cum este denumită, urmăreşte reducerea deficitului public prin introducerea unei cote minime de impozitare de 15% pentru toate companiile cu profituri de peste 1 miliard de dolari.

Această nouă taxă este menită să împiedice anumite companii mari să se folosească de lacunele fiscale care le-au permis până acum să plătească mult mai puţin decât cota teoretică.

Se estimează că această măsură ar putea genera venituri de peste 258 de miliarde de dolari pentru guvernul federal al SUA în următorii 10 ani.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri