Business Club. Companiile din întreaga lume își regândesc dependența de China

Data actualizării: Data publicării:
Qianjiang New Town Performs Light Show To Welcome G20
FOTO: Getty Images

Prima rundă a războiului comercial dintre China şi Statele Unite este câştigată de Trump. Oricare ar fi înţelegerea dintre Washington și Beijing în vederea încheierii acestui conflict comercial, preşedintele american a obţinut deja o mare victorie: companiile din întreaga lume își regândesc dependența de China.

Deşi războiul comercial s-ar putea apropia de un posibil armistiţiu, încercarea Chinei de a deveni lider mondial este acum mai puţin probabilă. Din fabrica lumii, în câteva decenii China ar putea ajunge doar o mică uzină.

Primele economii ale lumii, aflate într-un conflict comercial de mai bine de un an, sunt aproape de o înţelegere. Preşedintele american, Donald Trump, spunea recent că un pact grandios ar putea fi la doar câteva săptămâni distanţă. Însă "răul" a fost deja făcut.

Copleşite de tarife şi tensiuni comerciale, companiile din întreaga lume încep să îşi mute lanţurile de aprovizionare cât mai departe de China, arată jurnaliştii de la The New York Times. Fix cum îşi doreau oficialii administraţiei Trump. Misiunea a fost deci îndeplinită.

Mişcarea, cunoscută sub numele de decuplare, este un obiectiv major al celor care cred că lumea a devenit mult prea dependentă de China. În timp ce Beijingul îşi construieşte armata şi îşi etinde influenţa geopolitică, unii oficiali se tem că dependenţa Americii de fabricile din China o va face vulnerabilă din punct de vedere strategie. Or, aici s-a jucat tare.

Acum companiile dintr-un şir lung de sectoare îşi reduc expunerea la China. Deja mai multe nume mari şi-au mutat parţial producţia în state precum Mexic, Vietnam, India şi Statele Unite. Iar cele mai multe fac parte din sectorul tehnologiei.

Directorii companiilor spun că războiul comercial a determinat o reevaluare fundamentală a Chinei ca loc dominant pentru afaceri. Chiar şi companiile chineze se extind sau se mută în străinătate, deşi cea mai mare parte a producţiei lor se face în China.

În prezent China domină piața pentru articole precum panourile solare și este cel mai mare producător mondial de mașini. În continuare, planurile sunt ambiţioase. China intenționează să construiască cipuri avansate pentru computere, mașini electrice și alte bunuri ale viitorului.

Dar pericolul pândeşte după colţ. Orice acord în războiul comercial ar putea lansa noi tarife americane pe produsele chinezeşti pe care oficialii americani le consideră esențiale din motive economice și de securitate.

China s-a prezentat în ultimele două decenii drept o fabrică gigant. Forța de muncă era ieftină și relativ calificată şi nu lipsea reţeaua de autostrăzi şi cale ferată. De aceea majoritatea întreprinderilor s-au adunat acolo. Drept dovadă, anul trecut valoarea creată de fabricile industriale din China a fost mai mare decât cea din Statele Unite, Germania şi Coreea de Sud la un loc.

Dar lucrurile încep să se schimbe. De teama unor eventuale tarife şi mai mari, potrivit studiilor de piaţă, la finalul anului trecut o treime dintre companiile prezente pe piaţa chineză au mutat cel puţin o producţie din China. Iar pentru anul acesta, sondajele arată că o altă treime intenţionează să facă acelaşi lucru. Companiile doresc acum să depindă mai puțin de un loc, ceea ce înseamnă căutarea unei alternative care să nu fie la fel de expuse tarifelor. China trebuie să meargă acum pe o linie fină. Pe măsură ce economia ţării încetineşte, o schimbare bruscă ar putea duce la pierderi masive de locuri de muncă şi la instabilitate.

Citiți și:  Negocieri cu un mare constructor chinez pentru autostrada Ploieşti - Braşov. Experienţele altor state

Europa și China, bătălie pentru influență în Balcanii de Vest

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri