Alegeri SUA 2020. Republicanii se adresează Curții Supreme a SUA pentru votul din Pennsylvania

Data actualizării: Data publicării:
lucrator posta sua cu cutii in mana pentru corespondenta
Voturile prin corespondență, subiect de dispută juridică după alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020 Foto: Guliver/GettyImages

Partidul Republican din Pennsylvania s-a adresat vineri Curții Supreme a Statelor Unite cerându-i să le ordone autorităților electorale din Pennsylvania să separe voturile prin corespondență care au sosit după data alegerilor, 3 noiembrie, de celelalte voturi care au venit prin poștă înainte de încheierea scrutinului. 

Este a doua petiție pe care Curtea Supremă a Statelor Unite o primește pe această temă. Joi, echipa de campanie a lui Donald Trump a anunțat că se va adresa Curții Supreme pentru a interveni în acest caz. 

„Se întâmplă lucruri rele în Pennsylvania. Democrații fac manevre pentru a dilua votul republicanilor. Președintele Trump și echipa sa luptă pentru a pune capăt acestei practici”, a declarat Justin Clark, directorul ajunct de campanie al lui Donald Trump. 

Curtea Supremă din statul Pennsylvania a decis că voturile prin poștă trimise înainte de ziua alegerilor pot fi introduse la numărare, dacă sosesc cu maximum trei zile întâziere la destinație.

Secretarul de stat din Pennsylvania a ordonat deja ca toate voturile care au venit începând de miercuri, 4 noiembrie, până vineri, 6 noiembrie, să fie separate de cele care au sosit în ziua alegerilor. Plângerea Partidului Republican adresată Curții Supreme a SUA are ca scop să obțină o astfel de decizie și din partea instanței supreme federale.

„Date fiind rezultatele alegerilor generale din 3 noiembrie 2020, votul din Pennsylvania ar putea determina cine este viitorul președinte al Statelor Unite și în prezent este neclar dacă toate cele 67 de birouri electorale separă voturile care au venit târziu”, se arată în petiția Partidului Republican din Pennsylvania. 

În Pennsylvania 3,1 milioane de alegători și-au trimis votul prin corespondență, iar autoritățile judiciare din acest stat au decis că voturile prin corespondență pot fi numărate până vineri, dacă plicul are data poștei anterioară zilei de 3 noiembrie. 

Curtea Supremă a Statelor Unite - unde Donald Trump tocmai a reușit să numească un al treilea judecător pe timpul mandatului său - are o componență net în favoarea conservatorilor, șase dintre cei nouă judecători fiind numiți de administrații republicane.

În două rânduri, Curtea Supremă a Statelor Unite a respins solicitarea de a se pronunța într-un astfel de caz, deși unii judecători au spus că n-ar trebui ca puterea judecătorească a statului (curtea supremă din Pennsylvania) să treacă peste peste puterea legislativă a statului Pennsylvania, care a stabilit că ziua alegerilor este data-limită până la care se pot primi voturi prin corespondență care să fie introduse la numărare. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma maximă pe care o poți scoate de la bancomat în 2025 în funcție de tipul cardului pe care îl ai. Noile...
Digi FM
Lidia Buble, probleme la controlul de securitate în aeroport. Ce a pățit artista când se întorcea din...
Pro FM
Cum arată Sylvia la peste 10 ani de la divorțul de Andrei Ștefănescu. O perioadă a fost în trupa A.S.I.A.
Film Now
Averea lui Demi Moore în 2025. Câți bani are actrița care tocmai a câștigat un Glob de Aur și e nominalizată...
Adevarul
Rețeta perfectă a dictaturii și a extremismului. Ce l-a ajutat pe Hitler să ajungă la putere și ce metode a...
Newsweek
Creșterea pensiei, prevăzută în buget. Care pensionari primesc mai mulți bani? OFICIAL
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
Un medic oftalmolog ajută oamenii să-și schimbe permanent culoarea ochilor: „Este mai înfricoșător decât un...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Cum a ajuns o actriță celebră să nu mai vorbească cu Reese Witherspoon. Vedeta a rupt tăcerea: „Cred că nu mă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, dans romantic la Turnul Eiffel. Zvonurile despre logodnă se intensifică