Alegeri SUA 2020. Joe Biden, un veteran al politicii americane călit de drame personale

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite. Foto: Guliver/GettyImages

Joe Biden e favoritul sondajelor în alegerile prezidențiale din SUA. La 77 de ani, dintre care aproape 50 în politică, Joe Biden este la a treia tentativă de a deveni președintele Americii. Dacă va câștiga, va fi cel mai în vârstă președinte din istoria SUA. Vârsta lui înaintată ridică semne de întrebare privind capacitatea de a conduce o administrație atât de complexă precum cea de la Washington, dar are drept contrapondere o experiență politică de invidiat și o rezistență psihică de admirat.

„Eu, Joseph R. Biden Jr., jur solemn că voi respecta și apăra Constituția Statelor Unite”. În ianuarie 2013, Joe Biden devenea vicepreședinte al Statelor Unite în administrația președintelui Barack Obama.

Dar Joe Biden întoarce politica americană pe toate fețele de aproape 50 de ani. Culoarele puterii de la Washington nu mai au niciun secret pentru el. A parcurs toate etapele pentru a ajunge la Casa Albă, unde opt ani a fost vicepreședinte și mâna dreaptă a lui Barack Obama. Dar drumul spre vârf a fost plin de obstacole.

Politicianul povestește adesea cum tatăl lui și-a pierdut slujba și toată familia a fost nevoită să se mute în Wilmington.

„Tatăl meu a întâmpinat multe greutăți, dar mi-a spus așa: fiule, dacă ești doborât, ridică-te! Ridică-te!” - declara Joe Biden într-un interviu din 2008.

O lecție din copilărie care avea să-i fie utilă, căci viața i-a pus multe piedici lui Joe Biden.

Și-a pierdut soția și fiica, la scurt timp după ce a devenit senator

Joe Biden nu împlinise încă 30 de ani când a câștigat primul său mandat de senator în Congresul Statelor Unite. Un salt politic care i-a adus instantaneu faimă națională. A savurat această victorie o lună, apoi...

Soția senatorului proaspăt ales Joe Biden și fiica lor au murit, iar cei doi fii ai lor au fost grav răniți după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un camion în această intersecție din Delaware” - anunțau televiziunile americane în decembrie 1972.

Tragedia l-a copleșit pe Joe Biden, care a vrut chiar să renunțe la fotoliul de senator. S-a răzgândit și astfel a devenit protagonistul unuia dintre cele mai emoționante clipe din politica americană. A depus jurământul lângă patul de spital al fiului său, Beau, aflat la acel moment încă sub tratament după accidentul rutier.

Ani de zile, Biden a făcut naveta cu trenul de la casa sa din Delaware la Washington (o călătorie de o oră și jumătate) doar pentru ca seara să adoarmă acasă alături de fiii săi care au supraviețuit accidentului. De altfel, ca să nu se lase copleșit de durere și furie, și-a concentrat atenția asupra celor doi fii, Beau și Hunter.

Jill intră în viața lui Joe Biden

În 1975, fratele său i-a făcut cunoștință cu colega sa de la Universitatea Delaware, Jill Jacobs. Copiii au îndrăgit-o și în 1977, Joe Biden a cerut-o de soție, dar a avertizat-o că trebuie să fie conștientă că și-a iubit enorm prima soție. „Cine poate să iubească așa profund o dată, o poate face și a doua oară”, i-ar fi răspuns ea. „Atunci am realizat exact ce a făcut dragostea lui Jill pentru mine: mi-a permis să fiu eu însămi din nou”, scria Joe Biden în cartea de memorii „Promises to Keep” pe care a scris-o în 2007. În 1981 li s-a născut o fiică, iar Jill i-a fost alături toată viața.

Probleme de sănătate și controverse

Cariera lui a luat avânt și prima tentativă la președinția Statelor Unite a venit în 1987, dar o gafă într-un discurs a fost suficientă să-i înăbușe planurile.

În 1988 a avut probleme de sănătate care l-au ținut departe de politică circa 7 luni - s-a operat de un anevrism cerebral, a făcut apoi embolie pulmonară, o complicație, și după câteva luni s-a operat din nou din cauza unui anevrism.

Controversele nu l-au ocolit de-a lungul anilor. A atras critici virulente, în 1991, pentru felul în care a gestionat candidatura unui judecător pentru Curtea Supremă acuzat de hărțuire sexuală. Victima, Anita Hill, a avut curajul să depună mărturie în comisia juridică a Senatului american prezidată de Joe Biden, sub privirile întregii națiuni. Și a avut de îndurat umilințe greu de descris. Au trecut aproape trei decenii până când Biden a recunoscut public că Anita Hill a fost tratată incorect în timpul audierilor conduse de el.

Ajunge la Casa Albă ca vicepreședinte

În ianuarie 2007, și-a anunțat din nou candidatura la președinție: „Am depus documentele necesare pentru a candida la președinția Statelor Unite.”

A ieșit din cursa electorală un an mai târziu, dar tot a ajuns la Casa Albă după ce Barack Obama i-a oferit cel mai important rol în echipa sa: vicepreședinte.

Dar gafele și scandalurile l-au urmărit și în această funcție.

Au fost socotite drept bizare, nepotrivite și deranjante și gesturile prea intime cu femeile din anturajul său.

Echilibrul a venit însă din relația solidă și fără cusur cu președintele Barack Obama.

O nouă tragedie în familia Biden: fiul cel mare moare de cancer

Tragedia a lovit din nou familia Biden în 2015. Fiul cel mare al vicepreședintelui, Beau, a fost răpus de cancer cerebral la 46 de ani. În el erau toate speranțele moștenirii Biden, o versiune nouă și îmbunătățită a tatălui său, cu un viitor glorios în politică.

„Beau era considerat, așa cum a spus și Barack, cum a spus președintele în mesajul de la înmormântare, Beau era Joe 2.0” - declara în 2018, într-un interviu, Joe Biden.

Hunter Biden, fiul mai mic, călcâiul lui Ahile

Paradoxal, în campania electorală pentru alegerile din 2020, tot familia a fost călcâiul lui Ahile pentru Joe Biden. Hunter, fiul mai mic, a fost o resursă inepuizabilă pentru atacurile din partea echipei Trump. Sub lupă a fost perioada de membru în consiliul de administrație al unei companii energetice din Ucraina, funcție în care a fost numit când tatăl său era vicepreședinte.

Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, și-a făcut o misiune din a-l discredita pe Joe Biden prin prisma acțiunilor fiului său.

„Sunt atât de multe dovezi că familia Biden a încasat bani ilegal timp de mulți ani. Cred că presa de la Washington a știut de asta, dar n-a spus nimic, dar acum avem chiar mesajele lui Biden (Hunter - n.r.), către tatăl său sau către alți destinatari, ceea ce dovedește că luau bani din diverse țări: Irak, Ucraina, China, România, să nu uităm de Moscova...” - a declarat Rudy Giuliani.

Joe Biden a respins mereu acuzațiile că ar fi abuzat de funcția de vicepreședinte pentru a-i oferi avantaje în afaceri fiului său. Dar problemele cu dependența de droguri și viața personală tumultoasă a lui Hunter au oferit constant muniție celor care au vrut să-i distrugă credibilitatea tatălui său.

Câteodată, poverile unei jumătăți de veac de politică, drame și scandaluri se văd în gesturile și discursul lui Joe Biden. Bâlbâitul cu care se luptă din copilărie îl face să-și mai rătăcească gândurile în alocuțiuni. Cu toate acestea, la cei 77 de ani va intra în istorie ca cel mai în vârstă președinte al Statelor Unite, dacă va fi ales pe 3 noiembrie. Va avea alături o soție cu nouă ani mai tânără, dar și o primă femeie vicepreședinte, plină de energie: fosta procuroare Kamala Harris.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri