Administraţia preşedintelui Donald Trump, agasată de lentoarea şi de "inerţia birocratică" din cadrul NASA, a anunţat marţi o accelerare a programului ce prevede revenirea astronauţilor americani pe Lună, devansând termenul prevăzut iniţial, 2028, şi stabilind ca această misiune să aibă loc înainte de sfârşitul anului 2024, informează Agerpres.
Vicepreşedintele Mike Pence a anunţat acest termen în cadrul unui discurs foarte sever la adresa agenţiei spaţiale americane, la "Rocket City", Huntsville, un oraş din statul Alabama în care sunt construite din anii 1960 rachetele spaţiale americane.
„Din ordinul preşedintelui, politica oficială a acestei administraţii şi a Statelor Unite ale Americii este de a-i face pe astronauţii americani să revină pe Lună în următorii cinci ani”, a declarat Mike Pence, care prezidează Consiliul naţional pentru chestiuni spaţiale, o structură din cadrul Casei Albe revitalizată de Donald Trump după preluarea mandatului său prezidenţial.
„Prima femeie şi următorul om de pe Lună vor fi astronauţi americani, lansaţi în spaţiu cu rachete americane de pe sol american”, a adăugat Mike Pence, confirmând afirmaţiile făcute recent de administratorul NASA: o femeie ar trebui să devină următoarea persoană care va păşi pe suprafaţa lunară, ce nu a mai fost atinsă de niciun om după încheierea misiunilor din programul Apollo în 1972.
Donald Trump a întreprins demersuri pentru a scoate NASA din "toropeala" care a cuprins-o după scoaterea din funcţiune a navetelor spaţiale americane în 2011 şi a fixat ca obiectiv oficial anul 2017 pentru o întoarcere a astronauţilor americani pe Lună, o primă etapă înainte de explorarea cu echipaje umane a planetei Marte.
NASA a alcătuit în cele din urmă un calendar progresiv ce constă în trimiterea unor roboţi şi instrumente ştiinţifice pe Lună, înainte de o asolizare umană pe satelitul natural al Terrei în 2028.
„Nu este suficient. Merităm mai mult decât atât. Am avut nevoie de opt ani pentru a ajunge pe Lună prima dată, în urmă cu 50 de ani, în contextul în care nu mai făcusem niciodată acest lucru. Nu ar trebui să avem nevoie de încă 11 ani pentru a ne întoarce acolo”, a declarat Mike Pence.
Mike Pence a criticat NASA: Vom folosi rachete private
Vicepreşedintele american l-a comparat pe Donald Trump cu John F. Kennedy, spunând că ambii preşedinţi americani sunt doi "visători". Mike Pence a readus la viaţă şi limbajul folosit în timpul Războiului Rece, înlocuind fosta U.R.S.S. cu China atunci când a vorbit despre marele rival al Statelor Unite în domeniul cuceririi spaţiale.
„Suntem angajaţi într-o cursă spaţială la fel ca în anii 1960, însă mizele sunt mai importante”, a declarat vicepreşedintele american. El a reamintit că marele rival din Asia, China, a reuşit să plaseze cu succes un robot pe faţa nevăzută a Lunii, fapt ce „dezvăluie ambiţia acestei ţări de a profita de avantajul ei lunar”.
Cu o voce bine controlată şi renunţând la tradiţionalele laude rezervate legendarei agenţii spaţiale americane, Mike Pence a criticat în mod deschis anii de întârzieri acumulate şi depăşirile bugetare de câteva miliarde de dolari ce vizează puternicul lansator spaţial SLS, în curs de dezvoltare de compania Boeing pentru NASA, al cărui prim zbor (fără echipaj uman) era prevăzut în 2020, înainte ca NASA să anunţe, recent, că această rachetă nu va fi terminată în timp util şi că termenul iniţial va fi depăşit.
În "Rocket City", un veritabil templu industrial al NASA, vicepreşedintele american a ameninţat în mod direct compania Boeing.
„Dacă subcontractanţii actuaţi nu pot să atingă acest obiectiv, vom găsi alţii care vor reuşi acest lucru”, a declarat Mike Pence. „Dacă rachetele private sunt singura metodă pentru a-i duce pe astronauţii americani pe Lună peste cinci ani, atunci o vom face cu rachete private”, a adăugat el.
Mike Pence nu a citat SpaceX şi alte companii, însă aluzia a fost clară. SpaceX deţine în prezent rachete capabile să transporte încărcături mari în spaţiu, iar Mike Pence a lăsat să se înţeleagă că administraţia americană, în loc să aştepte ca racheta guvernamentală SLS să fie finalizată, este pregătită să închirieze serviciile unor transportatori privaţi care practică tarife mai mici.
„Vom cere NASA nu doar să îşi schimbe politica, ci şi să adopte o nouă stare de spirit”, a continuat vicepreşedintele american. „NASA trebuie să se transforme pentru a deveni o organizaţie mai uşoară, mai agilă. Dacă NASA nu este capabilă să trimită astronauţi americani pe Lună peste cinci ani, atunci va trebui să schimbăm organizaţia, nu misiunea”.
„Mesaj perfect recepţionat”, a răspuns câteva minute mai târziu administratorul NASA, Jim Bridenstine, care a dat asigurări că proiectul rachetei SLS va fi accelerat şi, în cele din urmă, finalizat în 2020.