SUA vor "să schimbe radical" funcţionarea OMS. Mike Pompeo: "Nu a făcut ceea ce trebuia să facă la început"

Data publicării:
Mike Pompeo secretar de stat sua
Mike Pompeo Foto: Guliver/Getty Images

SUA vor "să schimbe radical" funcţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe care o critică vehement pentru modul în care a gestionat începutul pandemiei de COVID-19, a declarat marţi şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, scrie Agerpres.

OMS "nu a făcut ceea ce trebuia să facă la început", a afirmat el într-un interviu acordat unui post de radio din Florida, reluând acuzaţia administraţiei preşedintelui Donald Trump care consideră că agenţia ONU a fost prea aliniată poziţiilor Chinei.

Preşedintele american a ameninţat că va suspenda contribuţia Washingtonului pentru OMS şi a promis că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

"Noi trebuie să ne asigurăm că banii pe care îi cheltuim - dolarii contribuabililor americani, banii care vin de la oameni de aici din SUA - sunt utilizaţi cu înţelepciune şi pentru misiunea prevăzută", a explicat Mike Pompeo.

"În trecut, OMS a făcut treabă bună. Din păcate, de această dată, ea nu a făcut tot ceea ce putea să facă mai bine şi astfel trebuie să facem presiuni pentru a schimba radical aceasta", a adăugat el. Pompeo a evocat, fără să ofere mai multe precizări, "o decizie diferită astfel încât aceste misiuni importante pentru sănătatea mondială" să fie "efectiv îndeplinite".

Secretarul de stat american şi-a reiterat acuzaţiile împotriva Beijingului, care - potrivit Washingtonului - a întârziat să comunice restului lumii gravitatea reală a epidemiei. Dar, întrebat despre voinţa unor aleşi americani de a "pedepsi" China, el nu şi-a afişat clar intenţiile, notează AFP.

"Cei care nu au acţionat în mod potrivit şi au indus în eroare ori nu au împărtăşit informaţiile cum trebuia sau, cinstit vorbind, care au dus campanii de dezinformare, sunt sigur că vor trebui să dea socoteala la momentul potrivit", a afirmat şeful Departamentului de Stat.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”