SUA și Suedia au semnat primul acord de cooperare în domeniul apărării
Data actualizării: Data publicării:
SUA şi Suedia au încheiat marţi primul lor acord de cooperare în domeniul apărării, pentru a-şi întări legăturile militare şi a permite organizarea de exerciţii bilaterale, într-un moment în care Stockholmul aşteaptă să poată adera la NATO, a anunţat Washington, informează miercuri AFP.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a semnat acordul împreună cu omologul său suedez, Pal Jonson, a precizat Pentagonul.
Pactul de apărare va stabili "condiţiile (ce permit) forţelor americane să opereze în Suedia", în special în ceea ce priveşte "statutul legal al personalului militar american, accesul în zonele de desfăşurare" şi "prepoziţionarea materialului militar", adaugă comunicatul Pentagonului.
Cei doi responsabili "au convenit asupra importanţei unui sprijin solid şi continuu pentru Ucraina în faţa invaziei ilegale şi la scară mare a Rusiei", potrivit aceleiaşi surse.
Invazia declanşată de Moscova împotriva Ucrainei în februarie 2022 a suscitat îngrijorarea Finlandei şi a Suediei care, istoric neutre, au solicitat să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Finlanda a putut adera la alianţă în aprilie, în timp ce Suedia aşteaptă ratificarea aderării sale de către două state membre ale alianţei, Turcia şi Ungaria.
Noul pact de apărare americano-suedez va fi în vigoare atât înainte, cât şi după aderarea Suediei la NATO, explică Departamentul de Stat american, adăugând că Suedia "este un partener puternic şi competent în materie de apărare, un apărător al valorilor NATO".