Statele Unite şi Marea Britanie au lansat sâmbătă lovituri împotriva a 18 ţinte houthi în opt locuri diferite din Yemen, ca răspuns la atacurile rebelilor susţinuţi de Iran împotriva unor nave în Marea Roşie, a anunţat Pentagonul, citat de AFP.
Jurnaliştii AFP din capitala yemenită Sanaa au auzit sâmbătă explozii puternice.
O sursă de securitate apropiată de houthi, intervievată de AFP, a confirmat la scurt timp după aceea că aceste lovituri americano-britanice erau reale, potrivit News.ro.
Insurgenţii pro-Iran, al căror bastion este Sanaa, au promis să „răspundă la escaladarea americano-britanică cu operaţiuni militare mai sofisticate împotriva tuturor ţintelor ostile din Marea Roşie şi Marea Arabiei, pentru a ne apăra ţara, poporul şi naţiunea”, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt militar houthi Yahya Saree.
Aceste raiduri aeriene comune în Yemen au fost efectuate cu sprijinul altor ţări: Canada, Australia, Bahrain, Danemarca, Olanda şi Noua Zeelandă, potrivit unei declaraţii comune a celor opt ţări.
Rebelii houthi „vor suferi consecinţele” atacurilor lor în Marea Roşie şi în Golful Aden, a avertizat sâmbătă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la scurt timp după anunţarea loviturilor.
„Statele Unite nu vor ezita să acţioneze, dacă va fi necesar, pentru a apăra vieţi omeneşti şi libertatea comerţului”, a adăugat şeful Pentagonului.
Pe lângă operaţiunile comune cu Marea Britanie, Statele Unite au efectuat lovituri unilaterale împotriva unor situri houthi din Yemen şi au doborât zeci de rachete şi drone în Marea Roşie.
Anterior, sâmbătă, Comandamentul SUA pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a anunţat că o navă a Marinei americane a doborât o rachetă balistică antinavă „lansată în Golful Aden din zonele din Yemen controlate de houthi susţinuţi de Iran”.
Racheta „viza probabil nava MV Torm Thor, un petrolier chimic sub pavilion american operat de Statele Unite”, a precizat sâmbătă Centcom pe X.
Vineri, forţele armate americane au anunţat că au doborât trei drone de atac ale rebelilor houthi din Yemen în Marea Roşie şi au distrus şapte rachete antinavă pe uscat.
La Londra, Ministerul Apărării a confirmat participarea Royal Air Force la raidurile de sâmbătă, precizând că au fost mobilizate patru avioane de vânătoare Typhoon, precum şi două avioane cisternă.
Avioanele britanice au vizat „mai multe ţinte” concentrate pe „două situri”, a precizat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat.
Alte raiduri americano-britanice similare pe teritoriul yemenit au avut loc în ultimele săptămâni, primul în noaptea de 11 spre 12 ianuarie.
UKMTO, agenţia de siguranţă maritimă condusă de marina britanică, a precizat că o navă aflată în Golful Aden la 70 de mile marine (130 km) la est de portul Djibouti a raportat „o explozie în apropierea navei” în noaptea de sâmbătă spre duminică, care nu a provocat pagube sau răniţi.
„Nava se îndreaptă spre următorul port de escală”, potrivit aceleiaşi surse.
Rebelii houthi, care controlează mari zone din Yemen, au lansat din noiembrie atacuri împotriva navelor din regiune. Ei pretind că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, unde Israelul duce un război sângeros împotriva Hamas, ca represalii la atacul fără precedent comis pe teritoriul israelian la 7 octombrie.
Editor : M.B.