SUA urmează să prezinte idei „concrete” pentru aplanarea crizei în Liban, a declarat luni seara un înalt responsabil american, relatează marţi postul de televiziune israelian i24News, potrivit Agerpres. Acesta și-a exprimat în acelaşi timp opoziţia faţă de orice incursiune terestră israeliană împotriva grupării şiite Hezbollah pe teritoriul Libanului.
„Avem idei concrete pe care le vom discuta cu aliaţii şi partenerii noştri săptămâna aceasta pentru a încerca să găsim o cale de urmat”, a spus oficialul respectiv sub rezerva anonimatului. El a subliniat că Statele Unite caută „o cale de ieşire care să împiedice înainte de toate o nouă escaladare a luptelor”.
În acelaşi timp, el şi-a exprimat speranţa că propunerile americane „vor reduce tensiunile şi vor duce la un proces diplomatic care să permită comunităţilor de pe ambele părţi ale graniţei - de ambele părţi ale Liniei Albastre (care separa din 2000 forţele armate libaneze de cele ale Israelului) - să se întoarcă acasă în deplină siguranţă în viitorul apropiat”.
Citește și: „Dacă ei vor război, ce putem face noi?”. Viața în Liban, sub bombardamentele israeliene
Referitor la intensificarea atacurilor israeliene împotriva Hezbollah, oficialul american a pus sub semnul întrebării ideea că aceasta ar putea forţa gruparea islamistă să accepte o soluţie diplomatică. „Nu îmi amintesc, cel puţin în trecutul recent, de vreo perioadă în care o escaladare sau intensificare să fi dus la o detensionare fundamentală şi la o stabilizare profundă a situaţiei”, a spus el.
Responsabilul, citat de i24News, a reiterat opoziţia SUA faţă de o invazie terestră a Israelului, care bombardează situri în Liban asociate cu Hezbollah. „În mod evident, nu credem că o invazie terestră în Liban ar putea contribui la reducerea tensiunilor în regiune, la prevenirea unei spirale a escaladării violenţelor şi, în parte, acesta este motivul pentru care ne concentrăm atât de mult pe utilizarea acestei săptămâni pentru a explora idei şi a vedea dacă putem dezvolta o cale de ieşire”, a explicat el.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi alţi înalţi responsabili americani vor discuta o gamă largă de iniţiative în cadrul întâlnirilor prevăzute în marja reuniunii Adunării Generale a ONU, a indicat responsabilul citat. El a spus că este important de a lua în serios pregătirile israeliene, dar a subliniat totodată necesitatea căutării unei soluţii diplomatice pentru dezamorsarea tensiunilor legate de Liban.
Editor : C.L.B.