Un pachet uriaș de sprijin american pentru Ucraina - în valoare 40 de miliarde de dolari - a fost aprobat de Camera Reprezentanților a Statelor Unite.
Legea merge acum în Senat, unde este de așteptat să fie adoptată.
Din cele 40 de miliarde de dolari, șase ar urma să permită echiparea Ucrainei cu blindate și să-i consolideze apărarea antiaeriană.
Alte nouă miliarde de dolari sunt pentru instituțiile democratice ucrainene. De asemenea, pachetul are o importantă componentă umanitară.
Președintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina în urmă cu două săptămâni, dar parlamentarii au decis să mărească finanțarea militară și umanitară.
Votul din Camera Reprezentanților transmite un mesaj clar, că Statele Unite sunt alături de poporul Ucrainei împotriva agresiunii ruse, a declarat purtătoare de cuvânt a administrației Biden, Jen Psaki.
„Asistența noastră până în prezent, împreună cu contribuțiile aliaților și partenerilor noștri, a fost esențială pentru a-i ajuta pe ucraineni să câștige bătălia pentru Kiev și să-și apere libertățile. Resursele suplimentare incluse în acest proiect de lege ne vor permite să trimitem mai multe arme, cum ar fi artileria, vehiculele blindate și muniția, în Ucraina. Și ne vor ajuta să ne refacem reservele și să sprijinim trupele americane pe teritoriul NATO”, a spus Psaki.
„Acest proiect de lege va proteja democrația, va bloca agresiunea rusă și va întări propria noastră securitate națională, în timp ce, cel mai important, va sprijini Ucraina”, a spus reprezentantul democrat Rosa DeLauro.
Până acum, Statele Unite au eliberat deja aproape 14 miliarde de dolari pentru criza din Ucraina.
Editor : G.M.