Circumstanțele în care NATO ar putea fi nevoită să folosească arme nucleare sunt „extrem de îndepărtate”, a declarat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, adăugând totuși că ar exista „consecințe grave” dacă Rusia ar folosi astfel de arme.
„Ar exista consecințe grave dacă Rusia ar folosi orice fel de armă nucleară împotriva Ucrainei”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferință de presă după o întâlnire a miniștrilor apărării din NATO, notează Reuters.
„Nu dezvălui exact modul în care vom răspunde, dar acest lucru va schimba fundamental natura conflictului. Folosirea armelor nucleare înseamnă că a fost depășită o linie foarte importantă", a spus Stoltenberg.
Acesta a spus că scopul fundamental al descurajării nucleare a NATO este menținerea păcii și prevenirea constrângerii împotriva aliaților săi. Astfel, circumstanțele în care Alianța ar putea fi nevoită să folosească arme nucleare sunt „extrem de îndepărtate”.
Secretarul general al NATO a mai oferit asigurări că alianța monitorizează îndeaproape de mult timp forțele nucleare ale Rusiei. „Este important sa intensificăm cooperarea NATO-UE”, a declarat Stoltenberg.
Totodată, secretarul general al NATO a anunțat că Alianța Nord-Atlantică va oferi Ucrainei sisteme de bruiaj pentru drone, care „vor face inutile dronele rusești și iraniene”.
Citește și: Macron spune că Franța nu va folosi arme nucleare împotriva Rusiei dacă Putin decide să lanseze un atac nuclear în Ucraina
Editor : Marco Badea