Stoltenberg afirmă că la summitul de la Madrid vor fi luate „decizii importante” la cinci capitole „cheie”

Data actualizării: Data publicării:
Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg promite că NATO va continua să ajute Ucraina pentru modernizarea armatei. Foto: nato.int

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că la summitul NATO care va avea loc săptămâna viitoare la Madrid vor fi luate „decizii importante” la cinci capitole „cheie”, printre care sprijinul pentru Ucraina, consolidarea prezenţei militare şi aprobarea noului Concept Strategic, documentul care va orienta strategiile Alianţei în anii următori, relatează agenţia EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Petr Fiala, secretarul general al NATO a amintit despre acest Concept Strategic că reprezintă „planul cardinal pentru viitorul Alianţei noastre” şi „va stabili poziţia noastră comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent”.

Acest document, revizuit ultima dată în anul 2010, descrie obiectivele NATO, identifică trăsăturile esenţiale ale mediului de securitate şi oferă orientări pentru adaptarea forţelor armate.

„Intensificăm descurajarea şi apărarea, ne consolidăm prezenţa, capacităţile şi disponibilitatea, în special în partea estică a Alianţei”, a adăugat Stoltenberg.

Vor fi de asemenea adoptate măsuri de susţinere a Ucrainei şi a „altor parteneri în situaţie de risc”, NATO având prevăzut să aprobe pentru Ucraina „un pachet exhaustiv de asistenţă”. La summitul NATO va participa şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar el va interveni prin legătură video.

Liderii statelor NATO vor aborda de asemenea la summit problema bugetelor alocate apărării şi „vor ameliora repartizarea cheltuielilor, cu mai multe investiţii în apărare care să fie făcute împreună”.

Summitul de la Madrid va lua în discuţie şi cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţă, blocate însă de veto-ul Turciei, care solicită celor două ţări să-şi schimbe radical atitudinea faţă de organizaţiile politice kurde.

„Turcia are preocupări legitime pentru securitatea sa şi lucrăm la soluţionarea lor împreună cu Suedia şi Finlanda”, a declarat Stoltenberg despre acest subiect.

Summitul de săptămâna viitoare, a mai spus el, este „o oportunitate de a ne angaja din nou faţă de legătura vitală între Europa şi America de Nord”, potrivit EFE, citată de Agerpres.

La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a subliniat că războiul rus împotriva Ucrainei va fi în centrul summitului de la Madrid şi al preşedinţiei semestriale a Consiliului UE care va fi preluată de Republica Cehă pe 1 iulie. El şi-a manifestat speranţa că în timpul acestei preşedinţii va fi semnată la Praga o nouă declaraţie comună asupra cooperării între UE şi NATO.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025