"Ştiţi cine sunt. Sunt Matteo Messina Denaro". Poliția neagă că l-a prins pe șeful mafiei după un pont

Data actualizării: Data publicării:
matteo
În ianuarie, Matteo Messina Denaro a fost capturat în clinica din Palermo în care făcea tratament. Foto: Profimedia Images

Cel mai căutat mafiot din Italia se îndrepta spre o cafenea din faţa unei clinici private siciliene când un poliţist s-a apropiat de el şi l-a întrebat cum îl cheamă. Nu a minţit, ci doar i-a spus polițistului: "Ştiţi cine sunt. Sunt Matteo Messina Denaro", scrie BBC. Până atunci, poliţiştii nu puteau fi absolut siguri că bărbatul era cu adevărat "naşul naşilor", pe care îl vânau de trei decenii. Aveau însă informații că se prezentase la o programare la clinică sub numele de Andrea Bonafede.

În perioada în care s-a aflat la conducerea mafiei siciliene Cosa Nostra, Messina Denaro a coordonat fapte criminale de şantaj, depozitare ilegală a deşeurilor, spălare de bani şi trafic de droguri. În 2002 a fost condamnat în lipsă pentru o serie de crime.

Ar fi fost protejatul lui Totò Riina, şeful clanului Corleone, care a fost arestat în 1993 după 23 de ani de fugă. Tot în acel an Messina Denaro a dispărut, iar timp de 30 de ani, anchetatorii au avut doar un portret-robot şi scurte fragmente de înregistrări audio pentru a-l identifica.

Informaţii despre apariţia sa îl plasau peste tot, din Venezuela până în Olanda. Dar a fost prins în Palermo - în inima Siciliei, locul său natal. "A durat atât de mult să fie arestat pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi lideri mafioţi, era protejat de o reţea foarte densă de complici, adânc înrădăcinată şi extrem de puternică în Sicilia şi nu numai", a declarat pentru BBC jurnalistul italian Andrea Purgatori.

Poliția neagă că a acționat după un pont

S-a preuspus că arestarea de luni a fost rezultatul unui pont venit din partea asociaţilor lui Messina Denaro, care au decis că un şef bolnav nu le mai era de folos. Într-o conferinţă de presă, poliţia a respins însă teoria că ar fi acţionat la pont. În schimb, carabinierii au declarat că au combinat metodele tradiţionale de investigaţie cu tehnologia modernă, pentru a restrânge numărul suspecţilor.

Timp de mai bine de un deceniu, poliţia a luat măsuri drastice împotriva oricărei persoane suspectate că l-ar fi protejat sau ajutat pe Messina Denaro. Peste 100 de persoane au fost arestate, inclusiv fraţii lui Denaro, şi a fost pus sechestru pe active în valoare de peste 150 de milioane de euro.  Între timp, au fost interceptate discuţiile din locuinţele rudelor lui Messina Denaro. Foarte probabil, acestea erau conştiente de faptul că le erau ascultate conversaţiile, aşa că vorbeau doar în termeni generici despre "persoane bolnave de cancer" şi despre "operaţii de cancer". Şi totuşi, a fost suficient pentru a-i alerta pe anchetatori - mai ales că de mai mult timp circulau zvonuri că Messina Denaro era bolnav.

Aceste interceptări, combinate cu monitorizarea căutărilor pe internet despre boala Crohn şi cancer la ficat pe care le făceau asociaţii lui Messina Denaro, i-au determinat pe carabinieri să presupună că şeful mafiei căuta să se trateze.

Anchetatorii au adunat apoi datele tuturor bărbaţilor bolnavi de cancer născuţi în 1962 în apropiere de Trapani, în vestul Siciliei. Le-au cercetat vieţile şi au restrâns căutarea la 10 suspecţi, apoi la cinci. Un nume le-a sărit în ochi: Andrea Bonafede, nepotul unui şef decedat al Mafiei, Leonardo Bonafede. Un bărbat care se identificase drept Bonafede ar fi fost operat la Palermo de două ori, în 2020 şi 2021. Numai că istoricul geolocalizărilor a plasat telefonul adevăratului Bonafede departe de capitala siciliană într-una din cele două zile în care se pare că a fost operat. Când o şedinţă de chimioterapie a fost rezervată pe numele său, carabinierii au ştiut că trebuie să acționeze.

Polițiștii nu au găsit arme în locuința șefului mafiei

Poliţia italiană a descoperit în noaptea de luni spre marţi micul imobil dintr-un orăşel din Sicilia unde se ascundea cel mai căutat lider mafiot din lume, Matteo Messina Denaro, arestat luni la Palermo după 30 de ani de căutări. 

Ascunzătoarea lui Matteo Messina Denaro, 60 de ani, se afla în Campobello di Mazara, un mic oraş cu 10.000 de locuitori, nu departe de fieful său din comuna Castelvetrano din provincia Trapani, unde s-a născut şi a locuit în primii ani de viaţă, potrivit Agerpres, care citează AFP. Forţele de ordine au percheziţionat micul imobil rezidenţial de două etaje vopsit în galben.

Apartamentul unde liderul mafiot locuise atâţia ani a fost pus sub sigiliu. În interior, anchetatorii nu au găsit nicio armă, dar au găsit parfumuri şi haine de lux. Micul imobil este plasat sub supravegherea permanentă a forţelor de ordine care nu lasă pe nimeni să se apropie. Contactată de AFP, poliţia italiană a refuzat să dea detalii.

Matteo Messina Denaro a fost transportat luni seara la bordul unui elicopter militar în Abruzzo, regiunea situată la est de Roma şi care are ieşire la Marea Adriatică, unde, potrivit mass-media, el urmează să fie încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă, probabil în oraşul L'Aquila. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...