Statistici: Cetățenii americani sunt împușcați, uciși și încarcerați mai mult decât oricare altă populație

Data publicării:
Anti-Racism Protests Held In U.S. Cities Nationwide
Foto: Michael B. Thomas/Getty Images

Poliția americană împușcă, ucide și încarcerează mai mulți oameni decât oricare altă forță de ordine din țările dezvoltate de pe glob, scrie CNN. Datele arată că polițiștii americani sunt mai agresivi și mai predispuși la a folosi forță disproporționată decât polițiștii din alte țări dezvoltate. Mai mult, persoanele de culoare sunt mult mai frecvent ținta violenței și brutalității polițiștilor decât albii.

„Destul!”. Accesta este mesajul zecilor de mii de protestatari care au umplut străzile orașelor americane timp de aproape două săptămâni cerând dreptate pentru uciderea lui George Floyd și stoparea crimelor și brutalității împotriva persoanelor de culoare.

Protestele au zguduit nu numai SUA dar și lumea, mulți activiști ieșind în stradă în numeroase alte capitale din lume în solidaritate cu mișcarea din America.

George Floyd este unul dintre cei mulți americani care cad victime brutalității poliției americane. În alte țări dezvoltate, astfel de întâmplări sunt extrem de rare. Comparațiile statistice arată că poliția americană împușcă, arestează și încarcerează mai mult mai mulți oameni decât alte țări aflate la un nivel similar de dezvoltare.

Fiecare dintre țările enumerate mai jos se află în G7 împreună cu SUA, grupul țărilor cu cele mai avansate economii sau se află la un nivel similar de dezvoltare economică, socială sau politică. Când vine vorba de comportamentul poliției și sistemul de justiție, însă, SUA este un caz aparte, iar americanii de culoare sunt afectați în mod disproporționat.

statistica-brutalitate-politie-cnn
Sursă: CNN

Informațiile legate de arestări, decese sau populația închisorilor nu sunt sistematizate în mod uniform în țările dezvoltate, fapt ce face dificilă comparația cu toate celelalte țări. Spre exemplu, este imposibil de aflat cât de mulți oameni mor ca urmare a brutalității poliției în fiecare an pentru că nu există nicio bază de date la nivel federal care să stocheze aceste informații. Estimările, însă, arată o imagine dezolantă.

Un document al Bureau of Justice Statistics din SUA arată că 1348 de decese au survenit ca urmare a arestului în zece luni între iunie 2015 și martie 2016. În medie, 135 de oameni mor în fiecare lună uciși de poliție. Prin comparație, într-o perioadă de timp similară, 13 persoane au murit din astfel de cauze în Regatul Unit și 21 în Australia.

Polițiștii americani sunt mai predispuși la a apăsa pe trăgaci

Polițiștii din SUA împușcă, de asemenea, mai mulți oameni decât oricare altă forță de poliție din țări aflate la un nivel similar de dezvoltate. FBI arată că 407 de oameni au fost împușcați și uciși de poliție în categoria „omucidere justificată”. Însă această categorie nu include toate cazurile de ucideri comise de polițiști, iar cifrele FBI sunt criticate de multe organizații de activism pentru drepturile omului care au strâns date care arată o imagine și mai neagră.

Washington Post a identificat 1004 de cazuri în care oamenii au fost împușcați mortal de polițiști doar în 2019. Chiar și așa, și cifra mică a FBI, despre care chiar agenția spune că nu surprinde întregul fenomen, este considerabil mai mare decât în orice altă țară dezvoltată a lumii. Astfel de incidente sunt extrem de izolate aproape peste tot în lumea civilizată.

Americanii au, de asemenea, mai multe șanse să fie arestați decât cetățenii altor țări. În 2018, poliția americană a făcut 10.310.960 de arestări – un arest la fiecare 32 de americani.

Persoanele de culoare sunt principalele victime ale brutalității poliției

Conform unui studiu publicat în American Journal of Health în 2016, americanii de culoare sunt de trei ori mai predispuși la a fi victima brutalității poliției și de a fi uciși, spre deosebire de concetățenii lor albi.

276 de oameni de culoare la fiecare 100.000 de americani sunt victimele actelor de brutalitate ale poliției, spre deosebire de doar 76 de albi. Rata de încarcerare, de asemenea extrem de ridicată per total, este mult mai mare în cazul persoanelor de culoare. Afro-americanii reprezintă o treime dintre cei încarcerați, deși nu reprezintă decât o optime din populația totală a țării.

Doar patru orașe americane au mai mulți locuitori decât complexul „industrial” de încarcerare din SUA. Populația din închisori este mai mare decât numărul cumulat al oamenilor din Washington DC, Boston și Miami. Rata de încarcerare este extrem de ridicată pe tot teritoriul SUA. Dacă fiecare stat american ar fi o țară independentă, 31 dintre ele ar ocupa primele locuri la cea mai ridicată rată de încarcerare.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri