Spania suspendă legea care îi obliga pe locuitorii unei regiuni să se vaccineze împotriva Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
o injectie intr-un brat
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Curtea Constituțională spaniolă a decis marți să suspende o lege adoptată de autorităţile din regiunea Galicia care îi obliga pe locuitorii săi să se vaccineze împotriva Covid-19, au anunțat surse judiciare, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În Spania, vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie, la fel ca în majoritatea ţărilor europene, însă Galicia a fost o excepţie prin această lege introdusă la sfârşitul lunii februarie, care prevedea amenzi de până la 3.000 de euro în caz de refuz nejustificat al vaccinării împotriva COVID-19.

Suspendarea cu caracter preventiv survine după un recurs depus de guvern împotriva acestei legislații. Potrivit unor surse judiciare, recursul a fost admis în principiu, conducând la suspendarea articolelor contestate de executivul central, care a văzut o "limitare a drepturilor fundamentale" în anumite puncte ale legii.

Judecătorii au la dispoziţie cinci luni pentru a studia acest recurs pe fond şi pentru a pronunţa o decizie finală, timp în care se va menţine suspendarea preventivă.

Guvernul condus de premierul socialist Pedro Sanchez intenţionează să vaccineze 70% din populaţia Spaniei până la sfârşitul lunii august.

Spania a vaccinat aproape 7,2% (3,4 milioane) din cei 47 de milioane de locuitori cu ambele doze şi a administrat mai mult de 9,4 milioane de doze în total, conform cifrelor Ministerului Sănătăţii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...