Exclusiv Șpagă, whisky și antene pe acoperiș. Cine sunt cei care au mai rămas în Iran și de ce Teheranul nu le dă oamenilor mai multe libertăți

Protestele recente care au cuprins Iranul continuă. Manifestațiile au izbucnit în urmă cu aproape o lună din cauza morții în circumstanțe suspecte a lui Mahsa Amini, o tânără în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată de poliția moralității pentru că nu a purtat hijabul în conformitate cu standardele guvernamentale. Mahsa a devenit un simbol al represiunii iraniene. Peste 200 de persoane au fost ucise de atunci, în timp ce forțele de securitate ale țării au reprimat mai multe manifestații. Mișcarea de protest este acum considerată cea mai serioasă provocare pentru Republica Islamică de la înființarea ei în 1979. Amir Kiarash, un jurnalist de origine iraniană care trăiește din 1992 în România, a vorbit pentru Digi24.ro în podcastul Digi Context despre furia din Iran și ororile de care e capabil regimul de la Teheran. 

Amir Kiarash s-a născut la Teheran și a copilărit în capitala Iranului până la vârsta de 11 ani. Apoi a venit cu părinții în România, la începutul anilor ‘90. Nu a mai fost în Iran din 1992 și spune că dacă s-ar întoarce în țara lui de origine ar fi pasibil de stagiu militar, care durează doi ani. 

Amir declară că în urma articolelor pe care le-a scris în ultimii ani în presa centrală din România despre situația politică din Iran, ambasada Iranului din România cel mai probabil l-a pus pe „o lista neagră” cu opozanții regimului. 

Amir Kiarash spune că dacă ești opozant al regimului din Iran, acesta te primește cu brațele deschise, numai că nu mai poți să ieși apoi de acolo îndată ce intri și cel mai probabil nu se va mai auzi niciodată de tine. 

„Eu mă consider iranian. Am un mare respect pentru România și o consider a doua casă. Venind aici, am făcut un mare pas înainte, pentru ca am dat de libertate. Aici o avem. Eu și familia mea, când am venit în România (la începutul anilor ‘90), Iranul era peste România din foarte multe puncte de vedere. Pentru noi a fost un șoc că aici poți să nu ai apă caldă. Noi nici măcar pe timpul războiului cu Irakul nu am avut astfel de probleme, cum ar fi lipsa apei calde.

Dar în prezent nu mai există termen de comparatie între Iran și România, pentru că România, chiar dacă noi avem tendința de a vedea jumătatea goală a paharului, a făcut niște progrese foarte mari în ultimele decenii”, declară jurnalistul Amir Kiarash. 

Citește și: O tânără de 23 de ani omorâtă în timpul protestelor din Iran a devenit un nou simbol al curajului și sfidării. Povestea lui Hadis

Amir spune că în Iran au rămas două categorii de oameni: „Cei care susțin regimul - vorbim despre oameni care nu au ieșit din Iran și care, foarte mulți dintre ei, trăiesc în mediul rural. Ei cred că ce spune regimul și ce văd la televiziunea iraniană controlată total de stat reprezintă viața. Este exact ca în Coreea de Nord”.

Cea de-a doua categorie de oameni despre care Amir Kiarash spune că au rămas în Iran sunt „iranienii care nu au reușit să iasă din țară din varii motive”, cum ar fi că au părinții bolnavi de care trebuie să aibă grijă.

„Să ieși din Iran, să călătorești cu pașaportul iranian, este o misiune aproape imposibilă, pentru că nimeni nu îți dă viză. Acest regim a stricat imaginea Iranului în lume atât de tare încât un simplu cetățean, dacă vrea să călătorească cu pașaportul iranian, nu poate. 

La un moment dat, acum cativa ani, Sebia a ridicat regimul vizelor pentru iranieni. Instantaneu sârbii s-au lovit de un val atât de mare de iranieni care au năvălit în țara lor, încât au renunțat și au zis că trebuie din nou să aplice regimul de viză”, explică Amir Kiarash. 

„Mai grav este că acum câțiva ani, la televiziunea iraniană, a venit un apropiat al regimului și a fost pusă în fața unor imagini de atunci cu niște proteste, dar care nu aveau mare amploare. Femeia respectivă, repet, apropiată a regimului, a spus: „Nu vă convine, plecați”. Declarația asta a stârnit o furie atât de mare încât până și această femeie a trebui să vină într-o altă emisiune ca să își ceară scuze. Însă din cazul ăsta putem observa cum e structurată gândirea acestor oameni.

Sunt foarte mulți iranieni care au plecat. În orașul american Los Angeles sunt aproximativ un milion de iranieni și orașului i se spune în glumă Tehrangeles. În orașul german Hamburg sunt circa 40.000 de iranieni. La fel, în România, comunitatea iraniană s-a mărit”, a mai spus Amir Kiarash.

Poate să se transforme situația actuală din Iran într-o nouă revoluție? 

„Părerea mea persoană, acum NU este cazul. Eu am fost la două dintre cele trei proteste care au fost în București după tensiunile din ultima perioadă și am văzut acolo foarte mulți conaționali entuziaști, plini de speranță, care chiar cred că această mișcare din Iran se va transforma într-o nouă revoluție.

Eu sper sa aibă dreptate. Dar când mă uit acum la aceste proteste observ că furia oamenilor nu este direcționată de un lider.  Practic sunt niște oameni care ies pe stradă cu mâinile goale. Pentru mine sunt niște oameni foarte curajoși. Nu am cuvinte în vocabular să descriu ce curaj îți trebuie să ieși pe stradă în Iran, unde fără niciun pic de exagerare, dacă ai început să scandezi impotriva regimului, prețul plătit poate fi glonțul în cap.  

Noi, aici în România, suntem foarte revoltați de ceea ce s-a întâmplat pe 10 august 2018. La vremea respectivă mă gândeam, uite ce bine e să fii totuși într-o țară în care un astfel de eveniment este taxat la modul ăsta.

Pe când, în Iran, era de neconceput să ieși pe stradă. Eu când am văzut primele proteste în Iran, în 2009, când au fost alegerile masluite și a câștigat al doilea mandat Mahmoud Ahmadinejad la vremea respectivă, am fost șocat în România. Nu-mi venea să cred că în Iran au loc proteste stradale în care se scandează împotriva regimului.  

Și acum e periculos dacă ieși la protest. Îți asumi că poți să fii împușcat sau într-un caz fericit ajungi în închisoarea Evin, celebră în Iran pentru că este închisoarea deținuților politici, unde ajungi să-ți dorești glonțul în cap ca să scapi mai repede”, a declarat jurnalistul Amir Kiarash.

Acesta mai spune că regimul Iranian „este un regim cu adevărat malefic”. „Ce face regimul din Iran, nu de azi sau de ieri, ci de peste 40 de ani, de cand a fost revoluția Islamică, este de neconceput.  Ca să vă faceți o imagine, în Iran, dacă tu ești ucis la proteste, familia ta nu primește așa de ușor cadavrul. Adică familia ta nici nu va avea dreptul de a organiza o înmormântare în condiții decente. Înmormântarea va fi strict supravegheată astfel încât să nu se transforme într-o alta manifestare”, explică Amir.  

Citește și: Elevele iraniene s-au alăturat protestelor. Fetele au dat afară cu forța un oficial din școală și au arătat semne obscene ayatolahilor

Jurnalistul de origine iraniană spune că regimul iranian este extrem de capabil în a expune minciuni către public și dă un exemplu din 2020. „În materie de minciuni, în ianuarie 2020, în anul în care a debutat pandemia, Iranul a doborât un avion care avea destinația către Canada, dacă nu mă înșel. Timp de o săptămână, regimul nu a recunoscut că a doborât aeronava din greșeală, ci a încercat să meargă pe burtă, cum spunem noi pe românește. Până când Occidentul a intrat în posesia unor dovezi care arătau că regimul din Iran a doborât din greșeală acel avion. După aia au organizat o conferință de presă si au spus adevărul. Când un regim, în 2020, era capabil să ascundă timp de o săptămână, doborârea unui avion, despre ce mai vorbim… Acești oameni nu au nicio reținere în a minți. Pentru ei, denaturarea adevărului este o artă perfecționată timp de 40 și ceva de ani”, precizează Amir Kiarash.

Oamenii care construiesc realități paralele ca să rămână la putere

Întrebat despre cine sunt acești oameni și de ce puterea lor este atat de importantă încât ajung în astfel de situații de construiesc realități paralele, Amir Kiarash spune că aici este vorba, ca în orice altă dictatură, despre un regim care vrea să-și păstreze puterea absolută. „Aici vorbim de un regim aflat la putere de peste 40 de ani cu prețul vărsării de sânge”, notează Amir, care povestește și despre Poliția moralității, entitatea de ordine publică din Iran care a arestat-o pe Mahsa Amini.

„Poliția moralității, eu îmi aduc aminte de ea de pe vremea când eram copil în Iran. Patrula, spunem noi iranienii, erau niște mașini de teren. Eu și familia mea, când mergeam la mare, în timpul verii, știam ca în drum spre mare vom fi opriți. Părinții erau cât de cât liniștiți, pentru că erau doi copii în spate, eu și sora mea. Înainte să oprim mașina, tata oprea muzica, pentru că nu aveai voie sa asculți muzică. 

Noi ascultam atunci melodii ale unor artiști iranieni care plecaseră din țară după revoluția din 1979. Cei mai mulți s-au stabilit în Los Angeles, iar muzica lor era interzisă. Patrula se uita în mașină. Vedeau că sunt doi copii mici și te lăsau să pleci. Nu mai verificau portbagajul și așa mai departe”, mărturisește Amir. 

Jurnalistul povestește însă și o întâmplare de dată mai recentă, care scoate în evidență corupția care s-a răspândit în societatea iraniană. 

„Am un prieten care se duce destul de des în Iran și îmi povestea ce a pățit. Tot așa, se ducea la mare cu o mașină de lux fabricată în Occident și este oprit pe drumul spre mare. De îndată ce este oprit, unul din prietenii care îl însoțeau pe prietenul meu spune că a uitat sticla de whisky în portbagaj. Poliția moralității cere să fie deschis portbagajul. Erau patru tineri în mașină. Doi băieți și două fete. Politia moralității vede sticla de whisky, închide portbagajul, vine la șofer și spune „acum aștept ca șpaga sa fie pe măsura valorii mașinii”.

Deci, în Iran, tu poți să duci o viață absolut normală, să trăiești ca în Occident, să trăiești într-un lux de nedescris, cu băutură, cu tot ce vrei, în casa ta, și plătind șpăgile aferente”, spune Amir Kiarash.

Acest regim, de cand este la putere, a dezvoltat ipocrizia, crede Amir Kiarash. El este de părere și că, de asta a și prins rădăcini, pentru că mulți oameni au învățat să conviețuiască cu acest regim și au închis ochii la toate neajunsurile care sunt, precum lipsa libertății.

Din ce familii se trag susținătorii regimului?

Amir Kiarash a vorbit și despre iranienii care susțin regimul de la Teheran. Acesta spune că acei iranieni sunt „oameni lipsiți de educație și oameni care au foarte multe avantaje de pe urma acestui regim, pentru că dacă te duci la rugăciunea de vineri ai avantaje, ca de exemplu, poți să prinzi un post de funcționar public”.

„După rugăciune mai poți să primești și mâncare. Imaginea seamănă într-o oarecare masura cu imaginea din România, unde sunt oameni care votează pentru un pachet de mâncare.  Oamenii se duc la rugăciunea de vineri și apoi sunt foarte bucuroși că primesc un suc. Noi chiar avem un termen pentru acești oameni. Se numesc -Sandiscor - adică oameni care beau suc. Eu îi compătimesc pe acești oameni, pentru că ei nu știu că există și o altă viață, că se poate să trăiești și altfel”, declară Amir Kiarash.

Jurnalistul de origine iraniană spune că pe el îl revoltă altceva. „Sunt niște iranieni, și aici în România, care sunt prezenți la acțiunile ambasadei Iranului din București și acum, de când au început aceste proteste, vin în fața ambasadei alături de noi. Îți zâmbesc, fac poze cu tine, dar apoi dau raportul la ambasada iranului. Oamenii aceștia sunt infiltrați în comunitatea iraniană și cu asta se ocupă de ani de zile.

E ca pe vremea comunismului cu Securitatea, când aveai un vecin care îți zâmbea, era foarte prietenos cu tine, dar după aceea îți făcea un raport că ai zis nu știu ce. Sincer, nu a descoperit regimul iranian apa caldă. Astea au fost niște metode care au fost folosite, cred, în absolut orice regim dictatorial”, mărturisește Amir Kiarash.

De ce regimul de la Teheran nu vrea să să-i dea cetățeanului prea multe libertăți

Amir Kiarash este jurnalist sportiv și spune că un alt subiect care arată abordarea regimului de la Teheran este problema intrării femeilor pe stadioanele de fotbal. 

„Îl întrebam pe un prieten care a venit de curând din Iran. Dom'le, eu nu înțeleg un lucru. Suntem în 2022. Ce naiba se cramponează regimul din Iran de problema asta cu intrarea femeilor pe stadioane. Prietenul ăla mi-a spus. Bai, Amir, tu nu realizezi, regimul vrea să țină oamenii la nivelul ăsta. Asta să fie aspirația ta. Să intri ca femeie pe stadion. Ăsta să fie Everestul dorințelor tale. Pentru că ei, dacă acum 40 de ani renunțau la măsura asta prostească, pai în 40 de ani omul de rând și mai ales femeia zicea că problema s-a rezolvat. Hai să trecem la următoarea. În acest mod, regimul consideră că cetățeanului de rând nu trebuie să-i dai prea multe libertăți”, spune Amir.

Iran a fost obligat de FIFA să lase femeile pe stadion. Amir spune că acum intră circa o mie de femeie la un meci de fotbal al echipei Naționale pe un stadion cu zeci de mii de locuri. FIFA le-a spus iranienilor că nu le va mai da voie să joace la campionatul mondial dacă nu le dă femeilor dreptul să meargă pe stadion.

„Regimul nu vrea să facă niciodată un pas înapoi. Citeam în presa de opoziție din afara iranului că odată cu noile proteste, liderii regimului iranian sunt de părere că revoluția islamică din 1979 s-a produs după ce Șahul Iranului a făcut un pas înapoi. La acel moment, șahul a venit atunci și a ținut un discurs în care a spus „V-am auzit vocea. Am plecat”. S-a suit în avon și omul a plecat. Nu a mai vrut să aibă loc vreo vărsare de sânge. Liderii acestui regim islamic au văzut acest caz si sunt de părere că, Dom'le, noi dacă vrem să supraviețuim nu trebuie să facem niciun pas înapoi. Doar că, după părerea mea, asta este mare lor greșeală.  Poate că nu va fi revoluție acum. Dar ce face regimul de la Teheran în aceste momente este încă o picătură în paharul care la un moment dat se va vărsa. Și orice început pentru mine are și un sfârșit. Eu trăiesc cu această speranță. 

Poate că nu cred că acum vom vedea o revoluție în Iran. Dar marea mea speranță este că oi vedea finalul acestui regim. Când mai vorbesc cu prietenii mei iranieni le spun că ăsta a fost blestemul generaței noastre, că am fost contemporani cu acest regim și, practic, viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna”, a explicat jurnlistul român de oridine iraniană. 

Cine ar înlocui regimul de la Teheran?

„Eu în acest moment nu vad niciun lider și nicio alternativă mai bună, deși am tendința de a spune că oricine ar veni în locul acestor oameni ar fi un pas înainte. Mie îmi e rușine de ce văd la televiziunea iraniană în 2022. Vine un cleric religios și stă ore în șir și îți vorbește despre următorul subiect: dacă a venit un cutremur și tu ai avut un contact, ai căzut cumva peste verișoara ta, ce consecință religioasă poate să aibă episodul ăsta?”, spune Amir.

Jurnalistul explică că există o altă dovadă că în Iran poți să faci ce vrei pe ascuns și regimul mai închide ochii. „Oficial, conducerea din Teheran spune că nu ai voie să ai antenă prin satelit. În realitate, mai toți iranienii au antene pe acoperiș. Ăsta este singurul contact cu occidentul al iranienilor. Televiziunea prin satelit și internetul, când nu este oprit pentru ca oamenii să se coordoneze pentru a ieși la proteste. Toate rețelele sociale de renume sunt interzise în Iran, dar poți să instalezi diverse aplicații ca să ai acces la Facebook, WhatsApp și restul. Merg mai prost, dar merg. Toate acestea sunt caracteristici ale unui regim dictatorial. Când unui regim îi este frică de Facebook, asta spune totul despre acesta”, notează Amir Kiarash. 

De ce ai ales România?

„Unchii mei au studiat medicina aici, ca foarte mulți străini și mai ales iranieni. Ei ne vizitau foarte des. Cam în fiecare vară veneau în Iran pe vremea lui Ceaușescu. Mă fascina o poveste. Până începeam să mâncăm, ei mâncau pâine cu ketchup și ne spuneau că în România nu prea găsești nici pâine, nici ketchup și nici alimente. Asta a fost prima mea amintire despre România. Am venit aici cu toată familia pentru că nu aveam foarte mulți bani. Pe masa noastră din Teheran, înainte să plecăm, era o broșură cu Noua Zeelandă și o cărticică cu România. Am ales România, că era mai ieftin și ne mai rămânea și bani. 

Am obținut viza foarte ușor, după aceea, în primii ani, prelungirea vizei erai o formalitate. Pe măsura trecerii anilor a trebuit să facem dosare din ce în ce mai serioase pentru prelungirea vizei. În 2006 am obținut cetățenia română. România pe care am descoperit-o în 1992 era o țară absolut minunată, cu oameni care erau de nota 100. Cu trecerea anilor, problemele vieții au schimbat oamenii, nu neapărat în bine, dar ăsta e trendul peste tot în lume”, a povestit Amir.

Acesta a mai declarat că marele său vis, pe care îl are încă din anii ‘90, este să prindă un meci de fotbal dintre echipa națională a României și cea a Iranului.

Citește și: Moartea Mahsei Amini. Familia povestește teroarea prin care tânăra a trecut în ultimele ore din viață

Editor : Marco Badea