Sondaj: Partidul lui Viktor Orban ar câştiga alegerile din Ungaria și ar obține 3 sferturi din mandatele din Parlament

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban saluta cu mana ridicata dupa victoria in alegeri
Partidul lui Viktor Orbam ar câştiga alegerile din Ungaria și ar obține 3 sferturi din mandatele din Parlament. Foto: Profimedia

Alianța Fidesz-KDNP, aflată la guvernare în Ungaria, ar obține 51% din voturi, dacă ar avea loc alegeri acum, în timp ce coaliţia de stânga ar avea 26%, cu 10% mai puțin decât anul trecut, arată un sondaj al Institutului Nézőpont din Ungaria. La convertirea acestor procentaje în mandate, Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, ar obţine o majoritate de trei sferturi, în timp ce coaliţia de stânga ar pierde aproape jumătate dintre mandatele câştigate anul trecut.

Sondajul a fost realizat în perioada 27-29 martie, prin telefon, pe un eșantion de 1000 de persoane, la un an de la alegerile din 2022.

Potrivit institutului, majoritatea partidelor care au participat la alegeri sunt active şi astăzi în viaţa politică, însă în opoziţia de stânga au avut loc multe schimbări, relatează agenția MTI. În vederea unei clarităţi mai mari, partidele de stânga care s-au aliat anul trecut au fost numite, în acest sondaj, „partidele de opoziţie care la alegerile din 2022 au participat cu o listă comună”, a precizat Nézőpont.

Potrivit sondajului, realizat, săptămâna trecută, dacă duminică ar avea loc alegeri, Fidesz-KDNP ar obţine 51% din voturi, rezultat care în urma marjei de eroare poate fi considerat identic cu rezultatul record de anul trecut, care a fost de 52%.

Deşi coaliţia de stânga a suferit „o înfrângere istorică” anul trecut, după un an, fosta listă comună a pierdut încă 10% din popularitate. Potrivit Nézőpont, acest lucru înseamnă că aproape o treime dintre alegătorii fostei coaliţii de stânga au încetat să mai sprijine lista comună.

De cei care s-au distanţat de partidele de stânga profită celelalte partide de opoziţie: în competiţia dintre partidele şi alianţele de partide care au participat la alegerile de anul trecut, Mişcarea Mi Hazánk s-ar bucura acum de dublarea rezultatelor sale, iar prin obţinerea a 12% dintre voturi ar fi considerată o forţă parlamentară stabilă.

Partidul Kétfarkú Kutya Párt (MKKP), care a obţinut 3% dintre voturi, ar reuşi în prezent să obţină 8%. „Nu este o glumă faptul că un partid înfiinţat în glumă ar reuşi să intre în Parlamentul Ungariei”, scrie în comunicat.

O repetare a alegerilor de anul trecut ar avea ca rezultat şi o reorganizare semnificativă a parlamentului maghiar: prin transformarea procentelor în număr de mandate, Fidesz-KDNP ar avea o majoritate şi mai mare, de 148 de mandate faţă de 135, ceea ce ar reprezenta un nou record: 74,4%, aproape trei sferturi dintre mandate, a mai anunţat Nézőpont.

Numărul mandatelor stângii ar scădea de la 57 la 30 (cu 15% mai puţine mandate), întrucât în capitală ar pierde şi circumscripţiile în care în luna aprilie a anului trecut a mai reuşit să câştige. Dintre cele 106 de circumscripţii ale capitalei, stânga ar avea parte de o majoritate în numai două, în timp ce Fidesz ar câştiga şi în alte 16, la fel şi în cazul celor 88 de circumscripţii din afara Budapestei, au mai adăugat realizatorii sondajului.

Cu 12 mandate, Mi Hazánk și-ar dubla numărul reprezentanţilor în parlamentul maghiar, ceea ce ar face ca grupul lor parlamentar să devină cel mai mare grup de opoziţie, deoarece actualul lider, Coaliţia Democrată (DK) ar trebui să împartă cele 30 de mandate disponibile cu celelalte partide de stânga. MKKP ar urma să intre în Parlamentul Ungariei cu 8 mandate, conform sondajului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”