Soluția crizei din Ucraina poate fi găsită doar în urma revizuirii acordurilor de la Minsk, potrivit președintelui Finlandei

Data actualizării: Data publicării:
Sauli Niinisto și Vladimir Putin discută
Niinisto a susținut de-a lungul anilor ideea ca Occidentul să poarte discuții cât mai multe cu Putin pentru soluționarea crizei și a relațiilor reci dintre Vest și Rusia. Foto: Profimedia Images

Acordurile de la Minsk ar trebui revizuite pentru a se găsi o soluție la criza dintre Ucraina și Rusia, a spus vineri președintele finlandez Sauli Niinisto, scrie Reuters. Potrivit liderului de la Helsinki, cerința Rusiei ca regiunile separatiste Donețk și Lugansk să primească autonomie și drept de veto în privința relațiilor externe ale Ucrainei ar fi prea greu de implementat.

Președintele finlandez a adus în discuţie aceste acorduri într-o recentă convorbire bilaterală cu omologul său rus Vladimir Putin. Acordurile de la Minsk au fost semnate în 2014 şi 2015 de liderii din Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania, ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia.

Finlanda, care nu este membru NATO, are cea mai lungă graniță externă a Uniunii Europene cu Rusia dintre toate statele membre UE. Niinisto a susținut de-a lungul anilor ideea ca Occidentul să poarte discuții cât mai multe cu Putin pentru soluționarea crizei și a relațiilor reci dintre Vest și Rusia.

Oleksi-Danilov
Danilov a avertizat Occidentul împotriva obligării Kievului de a pune în practică acordurile de la Minsk în varianta lor actuală. Foto: Profimedia Images

Oficial ucrainean: Implementarea acordurilor de la Minsk va duce la declanşarea de revolte în Ucraina

Şi secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksi Danilov, a avertizat Occidentul într-un interviu acordat luni Associated Press împotriva obligării Kievului de a pune în practică Acordurile de la Minsk în varianta lor actuală, afirmând că aceasta ar putea duce la declanşarea de revolte în ţară, ceea ce va fi în beneficiul Rusiei.

Rusia, care a anexat în 2014 de la Ucraina peninsula Crimeea şi îi susţine pe separatiştii din estul acestei ţări, a mobilizat circa 100.000 de trupe în apropiere de graniţa ucraineană, solicitând Occidentului garanţii de securitate, inclusiv angajamentul că Ucraina nu va adera la NATO. Joi, Kremlinul a acuzat Washingtonul că ignoră apelurile sale la detensionare.

Reglementarea politică a conflictului din estul Ucrainei, prevăzută prin acordurile de la Minsk din 2015 şi care s-a soldat până acum cu peste 13.000 de morţi, se află într-un punct mort.

Care sunt cele 13 puncte cheie ale acordurilor Minsk II

  • 1. Încetarea imediată și extinsă a focului
  • 2. Retragerea armelor de calibru mare ale ambelor tabere
  • 3. Monitorizare și verificare a OSCE
  • 4. Inițierea dialogului despre înființarea auto-guvernării regiunilor Donețk și Lugansk
  • 5. Pardonare și amnestie pentru persoanele implicate în conflictul armat
  • 6. Schimb de ostatici și prizonieri
  • 7. Furnizarea de asistență umanitară
  • 8. Reluarea legăturilor socio-economice, inclusiv a pensiilor
  • 9. Restaurarea controlului granițelor guvernului ucrainean
  • 10. Retragerea tuturor grupurilor armate străine, a echipamentului militar și a mercenarilor
  • 11. Reformă constituțională în Ucraina, inclusiv descentralizare și mențiuni specifice pentru Donețk și Lugansk
  • 12. Alegeri în Donețk și Lugansk
  • 13. Intensificarea activității Grupului de Contact Trilateral, inclusiv a reprezentanților Rusiei, Ucrainei și ai OSCE

Citește și: SUA avertizează Rusia: Apropierea de China nu va atenua consecinţele invadării Ucrainei

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”