Situaţia companiei Volkswagen este „alarmantă”, avertizează directorul executiv al acesteia

Data actualizării: Data publicării:
uzina volkswagen
Foto: Profimedia

Directorul executiv al grupului auto Volkswagen a descris duminică situaţia acestei companii etalon pentru economia germană drept „alarmantă”, la câteva zile după anunţarea unui program de reduceri de costuri şi de închidere a unor uzine chiar în Germania primit cu indignare de angajaţi, relatează agenţia DPA.

Într-un articol scris în ediţia de duminică a publicaţiei Bild, directorul executiv al Volkswagen, Oliver Blume, a menţionat că se impun schimbări radicale pentru a asigura supravieţuirea acestui mare producător din industria auto. În timp ce vânzările de autovehicule sunt în scădere în Europa, noi concurenţi din Asia pătrund pe piaţa europeană. „Plăcinta s-a micşorat şi avem mai mulţi oaspeţi la masă”, a ilustrat Oliver Blume evoluţia pieţei auto europene.

Industria auto europeană se confruntă cu provocări fără precedent, „iar conjunctura economică s-a înrăutăţit din nou, mai ales pentru marca Volkswagen”, a insistat directorul executiv. Cu toate acestea, a promis el, Volkswagen nu va renunţa la producţia din Germania. „Suntem ferm angajaţi faţă de Germania ca locaţie (de producţie), întrucât Volkswagen a modelat generaţii întregi. Avem angajaţi ai căror bunici au lucrat la Volkswagen. Vreau ca nepoţii lor să poată lucra şi ei aici”, a asigurat Oliver Blume, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Grupul Volkswagen nu a închis niciodată o uzină în Germania şi ultima dată când a lichidat o unitate de producţie în afara acestei ţări a fost în anul 1988. Însă vânzările sub aşteptări au determinat managementul companiei să examineze reforme ample, cu reduceri de costuri şi posibile închideri de fabrici chiar în Germania, în timp ce sindicatele ameninţă cu acţiuni de protest.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
urna de vot
Alegeri prezidenţiale 2024. Votul în diaspora începe vineri: Care este programul secțiilor și cum pot vota...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...