Sistemul aerian, expus în premieră, cu care Rusia a vrut să impresioneze Occidentul la parada din Piața Roșie

Data publicării:
Foto: REUTERS/Maxim Shemetov
Foto: REUTERS/Maxim Shemetov

Ca în fiecare an de 9 mai, „Ziua Victoriei” este sinonimă în Federația Rusă cu o celebrare a grandorii militare. La parada din Piața Roșie organizată marți, una dintre vedetele tehnicii militare prezentate a fost un sistem de apărare aeriană conceput să opereze în condiții arctice dintre cele mai aspre.

Foto: REUTERS/Maxim Shemetov
Foto: REUTERS/Maxim Shemetov

A fost pentru prima oară când armata și-a expus la tradițională paradă militară sistemele de apărare aeriană Tor-M și Pantir SA, potrivit Reuters. Transportatoarele, vopsite în culorile alb și negru ale forțelor arctice rusești, au defilat prin fața lojei prezidențiale, sub privirile elitei politice și ale veteranilor din al Doilea Război Mondial.

Peste 100.000 de soldați și peste 100 de vehicule militare au luat parte la parada din Piața Roșie. Zecile de avioane care urmau să survoleze piaţa de lângă Kremlin nu s-au ridicat, însă, de la sol, din cauza vremii nefavorabile, care a persistat, deşi autorităţile au încercat să disperseze norii cu echipamente costisitoare.

Potrivit estimărilor, 27 de milioane de soldaţi şi cetăţeni sovietici au fost ucişi în al Doilea Război Mondial, iar înfrângerea naziştilor, în 1945, este un motiv de mândrie enormă pentru milioane de oameni din Rusia, unde puţine familii au rămas neafectate de război.

Publicul intern este principala țintă a acestor probe de măreție militară, consideră Pavel K. Baev, analist al Fundației Jamestown: „Într-adevăr, 37% dintre ruși declară că forțele armate reprezintă aspectul țării care le trezește cel mai profund sentiment de mândrie, în timp ce doar 29% sunt mândri de cultura rusă. Totodată, falsitatea patentată a propagandei militare se traduce în ipocrizia obișnuită a expresiei publice de „unitate” patriotică. Parada de pe 9 mai și asemenea jocuri militare „inovative”, cum ar fi reconstituirea bătăliei pentru Reichstag, sunt percepute ca o formă de divertisment ieftin. De fapt, s-ar putea să nu fie atât de ieftin, deoarece bugetul pentru festivitățile de la Moscova este estimat la 500 de milioane de ruble”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...