Serviciile americane l-au filat pe actualul președinte brazilian vreme de 50 de ani. CIA are peste 600 de rapoarte confidențiale

Data publicării:
Lula da Silva
Lula da Silva, președintele Braziliei. Foto: Profimedia Images

Guvernul Statelor Unite l-a monitorizat timp de mai mult de cinci decenii pe actualul preşedintebrazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, despre care diferitele organizații ale statului american, în special CIA, au întocmit 819 rapoarte între anii 1966 şi 2019, scrie ziarul Folha de Sao Paulo, citat, vineri, de agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Lista rapoartelor despre Lula da Silva, cele mai multe redactate de ambasada SUA în Brazilia, CIA şi Departamentul de Stat, a fost transmisă de guvernul american scriitorului brazilian Fernando Morais, care lucrează în prezent la o biografie a liderului brazilian şi a folosit legea accesului la informaţii în vederea obţinerii datelor.

Jurnalistul şi scriitorul Morais a declarat pentru publicaţia Folha de Sao Paulo că rapoartele americane detaliază poziţia lui Lula cu privire la diferite chestiuni politice şi economice, de când era lider sindical în centura industrială a oraşului Sao Paulo în anul 1966 şi până la venirea la putere în Brazilia a liderului extremei drepte, Jair Bolsonaro, în anul 2019.

Alte rapoarte fac referire la relaţiile fostului lider sindical cu aliata şi succesoarea sa la preşedinţie, Dilma Rousseff, precum şi la relaţiile sale cu ţări precum Cuba şi China. Documentele despre Lula da Silva conţin şi rapoarte despre planurile militare ale Braziliei, proiectele economice şi chiar producţia de petrol a ţării.

Potrivit lui Fernando Morais, din cele 819 rapoarte confidenţiale americane ce însumează 3.300 de pagini, cele mai multe, respectiv 613, au fost întocmite de CIA, şi 111 de către Departamentul de Stat, în evidenţa rapoartelor acestor instituţii fiind incluse şi cele elaborate de misiunile diplomatice ale SUA în Brazilia, restul aparţinând altor agenţii de securitate şi informaţii americane.

Scriitorul a precizat că datele pe care le-a primit se opresc la rapoartele întocmite până în 2019, anul în care a depus cererea de acces la documentele clasificate, şi prin urmare nu ştie câte alte rapoarte au fost întocmite de SUA în ultimii cinci ani şi nici dacă există astfel de documente referitoare la al treilea mandat prezidenţial pe care Lula da Silva l-a început în 2023.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF pune tunurile pe românii care scot bani de la bancomat, când vorbim de sume mari. Ce urmărește...
Digi FM
Dan Negru ironizează „Ordonanța trenuleț”: „Îi dau fiicei mele 100 de lei, îi iau 70% și...
Pro FM
Val de critici după ce Mira s-a afișat în costum de baie, cu abdomenul la vedere: „Mai pune câteva kilograme...
Film Now
Două filme noi au debutat în forţă la box office-ul nord american în perioada sărbătorilor de iarnă
Adevarul
Rusia respinge planul de pace al lui Donald Trump pentru Ucraina. Ce nemulțumiri au apărut
Newsweek
Care pensionari iau 175 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie? Cum au scăpat de Ordonanța Trenuleț?
Digi FM
România, cap de listă într-un clasament al Vogue privind cele mai bune locuri de vizitat din lume în 2025: „O...
Digi World
Cum să îmbunătățești securitatea cibernetică a dispozitivelor tale. Sfaturi simple și ușor de pus în aplicare
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, mesaj emoționant la aniversarea celor 17 ani de căsnicie: „Simt o greutate pe inimă...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025