Serghei Lavrov critică deciziile G7: Occidentul foloseşte Ucraina pentru a obţine o victorie strategică împotriva Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov susţine o conferinţă de presă la sediul ONU de la New York pe 24 septembrie 2022.
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă G7 că urmăreşte „dubla restricţionare” a Rusiei şi Chinei prin deciziile adoptate la summitul de la Hiroshima, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Într-o conferinţă televizată, şeful diplomaţiei de la Moscova a reafirmat teza conform căreia Occidentul foloseşte Ucraina pentru a obţine o victorie strategică împotriva Rusiei.

„Obiectivul a fost formulat tare şi deschis - să fie înfrântă Rusia pe câmpul de luptă, dar să nu se oprească aici, ci să o elimine drept competitor strategic”, a susţinut el.

Statele Unite şi partenerii lor au respins astfel de acuzaţii în trecut

Statele Unite şi partenerii lor au respins astfel de acuzaţii în trecut, arătând că obiectivul este să ajute Ucraina să se apere de o agresiune ilegală, reaminteşte Reuters.

G7 - grupul democraţiilor cu cele mai avansate economii - a convenit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei şi să reducă expunerea faţă de China. Liderii grupului au cerut Beijingului să facă presiuni asupra Moscovei pentru încetarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Lavrov a susţinut că Occidentul face presiuni asupra statelor să rupă relaţiile comerciale şi economice cu Rusia, însă ţara sa este susţinută de mulţi aliaţi. 

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri