Serghei Lavrov: Aderarea Finlandei și Suediei la NATO nu face „o mare diferență"

Data publicării:
Serghei Lavrov
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că aderarea Finlandei și Suediei la NATO nu creează probabil „o mare diferență", deoarece cele două țări participă de mult timp la exercițiile militare ale alianței, transmite Reuters.

„Finlanda și Suedia, precum și alte țări neutre, participă de mulți ani la exercițiile militare ale NATO", a declarat Lavrov. 

„NATO ia în considerare teritoriul lor atunci când planifică avansări militare spre est. Deci, în acest sens, probabil că nu există o mare diferență. Să vedem cum este folosit teritoriul lor în practică în cadrul Alianței Nord-Atlantice", a adăugat șeful diplomației ruse.

Luni, Vladimir Putin a declarat că dacă această extindere a NATO va fi însoţită de  „amplasarea de infrastructuri militare” pe teritoriul Finlandei şi al Suediei, atunci Rusia va fi nevoită să răspundă corespunzător. Liderul de la Kremlin consideră că extinderea NATO este folosită de SUA într-un mod „agresiv”, pentru a agrava o situaţie de securitate globală deja dificilă. 

Kremlinul a avertizat de mai multe ori că vor fi „consecințe grave" în cazul în care Finlanda și Suedia vor adera la NATO, afirmând că va fi nevoită să își consolideze forțele terestre, navale și aeriene din Marea Baltică și a menționat posibilitatea de a folosi arme nucleare în zonă.

Europe, map of Finland
Suedia a anunțat oficial că va depune cererea de aderare la NATO. Foto: Profimedia Images

De ce Finlanda și Suedia nu sunt deja membre NATO

Ambele state au considerat că aderarea la NATO ar reprezenta o provocare inutilă a Moscovei și, până acum, au urmat o politică de neutralitate și, mai apoi, de nealiniere față de ambele tabere pentru a evita să incite vreo putere regională majoră.

Îngrijorările Finlandei au fost în mare parte practice: are o graniță de 1.300 de kilometri cu Rusia, și-a declarat independența în 1917, după un secol sub conducerea Moscovei pe vremea Imperiului Țarist, și s-a luptat cu forțele sovietice de două ori în timpul celui de-al Doilea Război Mondial înainte de a ceda la 10% din teritoriul său în favoarea rușilor.

Prin acordul de prietenie, cooperare și asistență reciprocă cu rușii semnat în 1948, Finlanda s-a izolat din punct de vedere militar de vestul Europei, cu toate că destrămarea Uniunii Sovietice și aderarea la UE le-au permis finlandezilor să iasă din umbra Rusiei.

Citește și:  De ce Suedia și Finlanda nu sunt deja în NATO și cât de mult le vrea alianța (The Guardian)

Opoziția Suediei la aderarea la NATO a fost mai degrabă una ideologică. Politica externă postbelică a Suediei s-a concentrat pe dialogul multilateral și dezarmarea nucleară, iar țara nordică s-a considerat de mult timp un mediator al conflictelor internaționale, reducându-și, chiar, efectivul militar la finalul Războiului Rece.

Suedia a reintrodus serviciul militar obligatoriu și a mărit bugetul de apărare după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, dar mulți dintre susținătorii stângii politice din țară privesc cu suspiciune agenda NATO dominată de SUA și cred că aderarea va spori tensiunile din regiune.

De ce se gândesc țările nordice să se alăture alianței acum

Premierul finlandez, Sanna Marin, și omoloaga sa suedeză, Magdalena Andersson, au spus luna trecută că invazia trupelor ruse în Ucraina a „schimbat întreg peisajul securității Europei” și a schimbat percepția populației regiunii nordice în mod „dramatic”.

Sondajele arată că finlandezii preferă ca țara lor să se alăture alianței NATO în proporție de 75%, în timp ce în Suedia procentul este de 60%. Dacă cele două țări vor adera la NATO, va fi pentru prima dată în istoria lor când vor avea garanții de securitate din partea unor state nucleare.

Ambele țări au trecut de la politica de neutralitate la nealiniament militar în 1995 când au intrat în UE. Finlanda și Suedia sunt deja partenere NATO: au luat parte la exerciții comune și au făcut schimb de informații secrete cu alți membrii ai alianței.

Citește și: Cât de ferm se împotrivește Turcia aderării Finlandei și Suediei la NATO? Antony Blinken e „încrezător”: Se poate ajunge la consens

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri