Serbia trece la testarea în masă pentru COVID 19 şi extinde spaţiile de îngrijire în stadioane și hoteluri

Data publicării:
test de sange laborator
Foto: Profimedia

Serbia desfăşoară tactici intensive în încercarea de limitare a răspândirii coronavirusului, introducând testări în masă şi extinzând unităţile pentru îngrijire, a declarat marţi epidemiologul-şef al ţării, Predrag Kon, informează Agerpres, care citează DPA.

Oricine a intrat în contact cu o persoană infectată va trebui testat, şi nu doar cei cu simptome severe ca până acum, a spus Kon la postul public de televiziune RTS.

Serbia încearcă să accelereze acţiunile de combatere a coronavirusului şi să încetinească răspândirea epidemiei, a spus el.

Testarea îi va include şi pe cei care au fost înregistraţi în autoizolare, adică circa 10.000 de persoane.

O altă componentă a acestei abordări intensive este identificarea unui număr cât mai mare de purtători ai virusului şi plasarea lor în spitale speciale.

În acest scop, în pavilionul de expoziţii din Belgrad sunt ridicate spitale de campanie, cu o capacitate de circa 3.000 de paturi.

Centre similare sunt pregătite în stadioane şi în hoteluri din ţară pentru cei infectaţi, dar care nu prezintă simptome severe. Pacienţii în stare gravă vor fi spitalizaţi în clinici, cu acces mai bun la serviciul de terapie intensivă şi la respiratoare.

Guvernul a trecut la noua abordare după ce a primit sprijin în weeekend de la China, inclusiv teste şi o echipă de experţi medicali care au lucrat la epidemia din Wuhan, potrivit DPA.

De o săptămână este în vigoare în Serbia o interdicţie de ieşire din casă pe timp de noapte. Începând de duminică, ea a fost extinsă, acoperind intervalul orar 17.00-05.00.

Persoanele de peste 65 de ani din oraşe şi cele de peste 70 de ani din zonele rurale nu pot ieşi din casă decât duminica, timp de trei ore începând cu ora 04.00, pentru cumpărători, în magazine special deschise pentru ei.

Până marţi dimineaţă, în Serbia au fost raportate oficial 249 de cazuri de COVID-19 şi trei decese.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...