Separatiștii din Lugansk vor să organizeze un referendum pentru alipirea la Rusia

Data publicării:
regiunile separatiste din estul ucrainei
Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii. Foto: Profimedia Images

Teritoriul separatist Lugansk, a cărui independenţă a fost recunoscută de Moscova, ar putea organiza în curând un referendum asupra aderării la Rusia, a declarat duminică liderul acestui teritoriu, Leonid Pasecinik.

„Cred că într-un viitor apropiat, un referendum va avea loc pe teritoriul republicii (autoproclamate Lugansk), în cadrul căruia poporul îşi va exercita dreptul constituţional absolut şi îşi va exprima opinia cu privire la aderarea la Federaţia Rusă”, a declarat Pasecinik, citat de agenţiile de presă ruse. „Nu ştiu de ce, sunt sigur că aşa se va întâmpla”, a adăugat el, fără a oferi detalii cu privire la o posibilă dată a referendumului, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Republicile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova, sunt situate în bazinul minier rusofon Donbas din estul Ucrainei şi se sustrag din 2014 controlului Kievului.

Războiul în care autorităţile de la Kiev se confruntă cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk s-a soldat până acum cu peste 14.000 de morţi.

Independenţa lor, proclamata în urma unor referendumuri, nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională.

Pe 21 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le-a recunoscut independenţa şi a răspuns cererii lor de a stabili o „cooperare în materie de apărare”.

Aceasta a constituit preludiul pentru invazia rusă în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, în scopul apărării acestor teritorii separatiste, potrivit Kremlinului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei