Separatiștii pro-ruși din așa-numita „republică populară” Donețk din estul Ucrainei au anunțat, vineri, că au pus sub acuzare alți doi combatanți britanici care au luptat alături de armata ucraineană împotriva invadatorilor ruși. Anunțul separatiștilor vine în contextul în care un alt britanic și un marocan, condamnați la moarte în Donețk, au cerut recurs în aceeași zi.
„Sunt, în prezent, investigaţi mercenarii Dylan Healey şi Andrew Hill. Ei sunt acuzaţi pentru aceleaşi delicte ca mercenarii condamnaţi anterior. Li s-au prezentat acuzaţiile”, a declarat un reprezentant al separatiștilor, conform Agerpres.
Dylan Healey a fost luat prizonier de către militari ruşi în regiunea ucraineană Zaporojie la jumătatea lunii aprilie, potrivit organizaţiei britanice Presidium Network. La rândul său, Andrew Hill, fost soldat în infanteria britanică şi veteran al războiului din Afganistan, a fost rănit în luptă în Ucraina şi luat prizonier în regiunea Mikolaiv.
Doi combatanţi britanici şi unul marocan capturaţi, de asemenea, de trupele ruse au fost condamnaţi la moarte în Doneţk la începutul lunii iunie. Potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters, „Curtea Supremă a RPD a anunţat, vineri, că a primit recursurile înaintate de combatantul marocan şi de unul dintre cei doi britanici condamnaţi”. Avocatul celuilalt britanic a declarat că acesta încă nu a făcut recurs.
La puţin timp după invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel către cetăţenii străini cu pregătire militară să vină în Ucraina în „legiunea internaţională” a voluntarilor pentru a ajuta la apărarea acestei ţări. Rusia a amenințat, atunci, că „mercenarii” străini capturaţi de trupele sale nu vor beneficia de prevederile Convenţiei de la Geneva cu privire la tratamentul prizonierilor de război, în fapt, o altă încălcare de către cotropitorii ruși a legislației internaționale.
Editor : Adrian Dumitru