Șeful NATO: Acţiunile „revoltătoare” ale Belarusului trebuie să aibă „consecinţe”

Data publicării:
secretarul general al nato
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia Images

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat incidentul aerian din Belarus, în urma căruia a fost arestat jurnalistul Roman Protasevici, avertizând că acţiunile regimului de la Minsk vor avea „consecinţe”. Declarația a venit în aceeași zi în care Consiliul Uniunii Europene a confirmat decizia de la summitul UE privind impunerea de interdicţii companiilor aeriene belaruse.

Jens Stoltenberg a salutat sancţiunile impuse de Statele Unite Belarusului.

„Deturnarea unui avion de către un stat trebuie să aibă consecinţe. Trebuie să impunem costuri”, a spus Jens Stoltenberg, potrivit publicaţiei The Hill, la o conferinţă organizată de Institutul Brookings, relatează Mediafax.

„Rusia nu a condamnat incidentul. Dimpotrivă, a încercat să facă exact invers, pentru a justifica şi a explica această acţiune revoltătoare”, a spus Jens Stoltenberg.

Statele Unite au impus sancţiuni împotriva unor companii din Belarus şi au anunţat că se vor consulta cu Uniunea Europeană pentru aplicarea de măsuri suplimentare.

Uniunea Europeană a condamnat dur atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist disident, şi a exprimat susţinere pentru impunerea de noi sancţiuni. La summitul din 24 mai, Consiliul European a îndemnat companiile aeriene din Uniunea Europeană să evite survolarea Belarusului şi a cerut Consiliului UE să interzică tranzitul avioanelor din Belarus prin spaţiul aerian european şi escalele acestora în aeroporturi din Uniunea Europeană.

În acest sens, Consiliul UE a confirmat vineri decizia de interzicere a accesului avioanelor din Belarus în spaţiul aerian comunitar şi escalale în aeroporturi europene.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze pe 23 mai în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost justificată prin presupusa primire a unui mesaj care avertiza că la bord ar fi o bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasevici,, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...