Șeful diplomației poloneze cere reînarmarea pe termen lung a Europei: „Și Marea Britanie poate juca un rol, dacă vrea”

Data actualizării: Data publicării:
Radoslaw Sikorski
Radoslaw Sikorski. FOTO: Profimedia Images

O reînarmare pe termen lung a Europei este necesară pentru a învinge ambițiile imperiale rusești, a declarat ministrul polonez de Externe. Radoslaw Sikorski a cerut și includerea Marii Britanii în structurile de apărare ale UE, potrivit The Guardian.

Radoslaw Sikorski a cerut și un vot majoritar pentru impunerea sancțiunilor UE și pentru o brigadă mecanizată a UE de 5.000 de oameni și a declarat că Polonia este dispusă să sprijine o schemă la nivelul UE pentru a stimula persoanele care se sustrag de la încorporare în Ucraina să se întoarcă în țara lor.

Într-un interviu pentru The Guardian, Sikorski a declarat că Polonia susține dreptul Ucrainei de a lovi ținte militare din interiorul Rusiei, argumentând că Occidentul trebuie să înceteze să se limiteze în mod constant în ceea ce face pentru a sprijini Ucraina. 

Polonia cheltuie 4% din PIB pentru apărare, iar Sikorski a spus că alte țări au de recuperat. El a mai adăugat că acest lucru necesită o reorientare militară.

El a recunoscut că producătorii europeni de apărare încă nu simt că procesul de reînarmare este permanent și a spus că Vladimir Putin cheltuie 40% din PIB pentru apărare și că în cele din urmă își va falimenta țara. Prin contrast, „Europa nu doar s-a dezarmat, ci s-a dezindustrializat în domeniul apărării”, a spus Sikorski.

Sikorski a mai afirmat că Polonia susține includerea Marii Britanii în structurile de apărare ale UE, „dacă dorește acest lucru”.

„Sunteți o insulă, dar sunteți o insulă europeană. S-ar putea să ai aventuri în altă parte, dar cu noi ești căsătorit. Cooperarea UE-Regatul Unit în materie de securitate în domeniul apărării trebuie revitalizată și susținută de un cadru mai metodic”, a mai spus Radoslaw Sikorski.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri