Scoția relaxează aproape toate restricțiile anti-Covid, după ce numărul infectărilor cu Omicron a scăzut

Data actualizării: Data publicării:
indicator culoar unic
Scoția anunță relaxarea majorității măsurilor anti-Covid. Foto: Profimedia Images

Cele mai multe dintre restricţiile anti-COVID-19 din Scoţia vor fi relaxate începând de lunea viitoare, a anunţat guvernul scoţian, marţi, după o scădere importantă a numărului de infectări. Țara se află în prezent pe o pantă descendentă și, potrivit autorităților, a fost depășit vârful valului provocat de tulpina Omicron.

"Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Omicron a culminat în prima săptămână a lunii ianuarie, iar noi ne aflăm acum pe pantă descendentă a acestui val de îmbolnăviri", a declarat prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, în Parlamentul scoţian.

De asemenea, Sturgeon a anunţat anularea restricţiilor aflate încă în vigoare, dar a îndemnat totodată populaţia la prudenţă, notează AFP. 

Începând de luni, discotecile vor putea să se redeschidă, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole vor fi crescute. În prezent, doar membrii din trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, iar această limită va fi la rândul ei anulată.

Nicola Sturgeon a subliniat totuşi că "în pofida ameliorării situaţiei, nivelul cazurilor de COVID-19 în rândul populaţiei este încă ridicat". "Deci, pentru a minimaliza riscul de a contracta virusul, ar fi înţelept să rămânem cu toţii prudenţi în interacţiunile noastre sociale în acest stadiu", a adăugat ea.

Măștile rămân obligatorii în spațiile închise 

Munca la domiciliu va fi în continuare recomandă acolo unde este posibilă, iar măştile sanitare vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise şi în transportul în comun.

În Marea Britanie, fiecare naţiune constituentă decide propria politică în materie de sănătate. Guvernul galez a anunţat şi el săptămâna trecută o relaxare progresivă a restricţiilor asociate noului coronavirus, după ce Ţara Galilor a depăşit vârful valului de infectări cauzate de Omicron, iar numărul cazurilor de COVID-19 continuă de atunci să scadă, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, s-a declarat marţi "prudent de optimist" în legătură cu faptul că restricţiile asociate COVID-19 - printre care telemunca şi paşaportul sanitar în anumite spaţii - vor putea fi "puternic reduse" în Anglia începând de săptămâna viitoare.

Sajid Javid a declarat în faţa deputaţilor englezi că este posibil ca vârful numărului de spitalizări să fi fost deja atins.

Peste 152.000 de persoane au murit în Marea Britanie în primele 28 de zile după ce au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Cele mai recente statistici disponibile arătau luni că numărul noilor cazuri săptămânale a scăzut cu 41,7% în raport cu săptămâna precedentă.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri