Scoici uriașe de 25 de milioane de dolari, capturate în Filipine. Un braconier a spus că avea permisiunea președintelui

Data actualizării: Data publicării:
scoici uriase
Sursa foto: Philippine Coast Guard/Facebook

Autoritățile din Filipine au capturat vineri peste 150 de tone de scoici uriașe fosilizate, în valoare de aproape 25 de milioane de dolari, informează CNN.

Paza de Coastă filipineză a anunțat într-o postare pe Facebook că a găsit scoicile, denumite "taklobo", pe țărmul insulei Sitio Green, în provincia Palawan. Valoarea capturii se ridică la 24,8 milioane de dolari.

Potrivit comandantului Pazei de coastă din Palawan, Genito Basilio, aceasta a fost cea mai mare captură de scoici uriașe efecuată vreodată în regiune.

Patru suspecți au fost arestați, aceștia fiind acuzați de încălcarea legii de conservare și protecție a resurselor mediului din Filipine. Potrivit legii, este interzisă exploatarea resurselor de mediu în scopuri comerciale sau pentru colecții private. Persoanele care ucid sau distrug specii considerate amenințate riscă doi ani de închisoare și o amendă de 410 dolari.

scoici uriase
Sursa foto: Philippine Coast Guard/Facebook

Consiliul pentru dezvoltare sustenabilă din Palawan (PCDS), care a participat la operațiune desfășurată alături de forțe din alte țări, precum Poliția Federală Australiană, a anunțat că un membru al grupului care a adunat scoicile, Rosalee Tequillo, a fost interogat. Astfel, s-a aflat că Tequillo, alături de alții, se ocupau de adunarea scoicilor gigant și comercializarea acestora fără autorizație.

Rosalee Tequillo a mai declarat că avea dreptul legal de a aduna scoicile, primit din partea biroului președintelui filipinez, dar și al Biroului pentru pescuit și resurse acvatice din Filipine (BFAR), dar nu a putut prezenta niciun document în acest sens. Biroului președintelui, BFAR și PCDS nu au oferit imediat o reacție.

Ulterior, PCDS a eliberat un comunicat în care spunea că "un grup de indivizi" a răspândit zvonul fals potrivit căruia autoritățile permiteau adunarea de taklobo.

Scoicile gigant ajută la menținerea vieții marine, adăpostind unele animale și oprind algele să se extindă. Potrivit PCSD, moluștele pot fi adunate doar în scopuri de taxonomie, dar nu pentru comerț. În ultimele luni, poliția filipineză a efectuat mai multe capturi mari de scoici uriașe.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”