Galerie Foto Scholz s-a fotografiat lângă turbina pentru Nord Stream: „Funcționează”. Cancelarul acuză Rusia că nu vrea să o ia înapoi

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-turbina nord stream scholz
Turbina pentru gazoductul Nord Stream este folosită de Rusia ca pretext pentru reducerea livrărilor de gaze. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că Rusia nu are niciun motiv să amâne returnarea unei turbine pentru conducta Nord Stream 1, care a fost reparată în Canada, însă de atunci a rămas blocată în Germania, scrie Reuters.

Turbina pentru gazoductul Nord Stream este folosită de Rusia ca pretext pentru reducerea livrărilor de gaze. Foto: Profimedia Images
Turbina pentru gazoductul Nord Stream este folosită de Rusia ca pretext pentru reducerea livrărilor de gaze. Foto: Profimedia Images

Aflat lângă turbină, într-o vizită la fabrica Siemens din Muelheim an der Ruhr, Scholz a spus că aceasta este pe deplin funcțională și poate fi expediată oricând înapoi în Rusia, cu condiția ca Moscova să fie dispusă să o ia înapoi.

Soarta turbinei lungi de 12 metri a fost urmărită îndeaproape, în timp ce guvernele europene au acuzat Rusia că limitează aprovizionarea cu gaz sub pretexte false pentru a se răzbuna pentru sancțiunile occidentale după invazia Ucrainei.

Moscova neagă că ar fi făcut acest lucru și a invocat problemele cu turbina drept motiv pentru fluxurile mai scăzute de gaz prin Nord Stream 1, care au fost reduse la 20% din capacitate.

Transportul turbinei a fost învăluit în secret, iar locul în care aceasta se afla nu a fost cunoscut până marți seara, când a fost anunțată vizita cancelarului la Siemens Energy.

„Turbina funcționează”, a spus Scholz, declarând reporterilor că scopul vizitei sale a fost să arate lumii că turbina funcționează.

„Este destul de clar și simplu: turbina este acolo și poate fi livrată, dar cineva trebuie să spună „vreau să o iau””, a declarat cancelarul german.

Chiar dacă Rusia va prelua turbina înapoi, Scholz a avertizat că Germania s-ar putea confrunta în continuare cu întreruperi de gaz și că contractele de furnizare ar putea să nu fie onorate.

Un manager al Gazprom a declarat săptămâna trecută că livrarea turbinei după reparații nu a fost conformă cu contractul și că aceasta a fost trimisă în Germania fără acordul Rusiei. 

Lângă Scholz, CEO-ul Siemens Energy, Christian Bruch, a confirmat că există discuții în curs cu Gazprom, „dar niciun acord”.

Scăderea livrărilor de gaze au dus la avertismente privind o recesiune pentru economia Germaniei, cea mai mare din Europa, și au ridicat temeri de penurie de energie și raționalizare pe timpul iernii.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterele „orașului subteran” din nordul Moldovei: tuneluri și catacombe medievale, viitoare...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Mersul pe jos scade riscul de boli de inimă, AVC și cancer. Cinci sfaturi simple pentru a face plimbarea...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025