Scholz o asigură pe Maia Sandu de sprijinul Germaniei pentru R. Moldova „împotriva influenţei străine şi a măsurilor de destabilizare"

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz și Maia Sandu,
Olaf Scholz și Maia Sandu, la Chișinău. Foto: Profimedia Images

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a asigurat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de continuarea sprijinului german pentru consolidarea rezistenţei ţării sale împotriva influenţei străine, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, conform Reuters, relatează Agerpres.

Cei doi lideri au avut o convorbire telefonică în timpul căreia Sandu l-a informat pe Scholz despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi al referendumului privind aderarea la UE, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat, adăugând că o temă de discuţie a fost şi influenţa propagandei ruse şi pro-ruse în această perioadă.

„Cancelarul a asigurat-o pe preşedinta Sandu de sprijinul continuu pentru consolidarea rezistenţei Republicii Moldova împotriva influenţei străine şi a măsurilor de destabilizare", se arată în comunicat.

Uniunea Europeană a acuzat marţi Rusia de amestec „fără precedent" în alegerile recente din Republica Moldova, care au fost considerate printre cele mai importante din istoria post-sovietică a ţării.

Tot marţi, SUA şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o ingerinţă rusă în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrutin ce se anunţă foarte strâns.

Cetăţenii Republicii Moldova au fost chemaţi să voteze duminică la un referendum constituţional şi la alegerile prezidenţiale. Rezultatul a fost o majoritate subţire în favoarea înscrierii cursului european al ţării în Constituţie şi o victorie în primul tur a preşedintei pro-occidentale în exerciţiu, Maia Sandu, care se va confrunta în turul al doilea, programat pentru 3 noiembrie, cu fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri