Scholz cere ca Ucraina să fie ajutată în continuare: „Este de o importanță existențială pentru Europa”

Data publicării:
olaf scholz si volodimir zelenski poarta discutii
După Statele Unite, Germania este ţara care oferă cel mai mare ajutor Ucrainei, inclusiv livrări de arme. FOTO: Profimedia Images

Menţinerea ajutorului pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei este de o importanţă „existenţială” pentru Europa, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz, relatează AFP, citată de News.ro.

Acest sprijin este „de importanţă existenţială pentru Ucraina, asta este clar, dar în cele din urmă şi pentru noi, în Europa”, a spus Scholz într-un discurs adresat în Parlamentul german, unde a pledat pentru obţinerea de ajutor financiar pentru Ucraina, mai ales pentru anul următor.

După Statele Unite, Germania este ţara care oferă cel mai mare ajutor Ucrainei, inclusiv livrări de arme.

Este „clar că nu trebuie să relaxăm sprijinul pentru Ucraina” şi eforturile în „rezolvarea crizei energetice” care a urmat războiului declanşat de Rusia în februarie 2022, a insistat el, în timp ce întrebările devin tot mai numeroase în rândul opiniei publice pe măsură ce conflictul se prelungeşte.

Cancelarul german s-a adresat deputaţilor în momentul în care guvernul său se confruntă cu o criza bugetară, ceea ce îl va obliga să recurgă mai mult decât era prevăzut la împrumuturi pentru a-şi acoperi cheltuielile.

Această situaţie survine în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale, cea mai înaltă instanţă din ţară, care a anulat pe 15 noiembrie transferul a 60 de miliarde de euro provenite dintr-un fond special destinat iniţial luptei împotriva COVID-19 către un program dedicat investiţiilor ecologice strategice şi sprijinului pentru industrie.

Curtea Constituţională a decis că guvernul federal a încălcat o regulă constituţională din 2009 care interzice un deficit public de peste 0,35% din Produsul Intern Brut (PIB), cu excepţia unor circumstanţe excepţionale.

Berlinul a invocat aceste circumstanţe excepţionale în 2020, 2021 şi 2022, însă intenţiona să respecte plafonul deficitului în acest an. El nu va mai putea face însă acest lucru şi guvernul le va cere parlamentarilor să voteze pentru o creştere a deficitului bugetar federal la 45 de miliarde de euro.

Scholz a justificat această măsură prin necesitatea finanţării „frânelor la preţul energiei pentru 2023”, făcând referire la un scut antiinflaţie pentru a reduce facturile la gaz şi electricitate ale gospodăriilor şi întreprinderilor, în urma creşterii preţurilor ca urmare a războiului din Ucraina.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...