Scandalul Pegasus: Telefonul mobil al lui Emmanuel Macron ar fi fost urmărit de serviciile de informații ale Marocului

Data actualizării: Data publicării:
barbat care vorbeste la telefon
Telefonul mobil al lui Emmanuel Macron ar fi fost urmărit de serviciile de informații ale Marocului. FOTO: Profimedia Images

Emmanuel Macron se află printre potențialele victime ale softului de spionaj Pegasus, folosit de unii lideri mondiali pentru a-și spiona rivalii politici, scrie Le Monde. Potrivit sursei citate, telefonul mobil al președintelui francez ar fi fost urmărit cu ajutorul programului spyware de serviciile de informații ale Marocului. Pe lista celor vizați de o posibilă infectare a telefoanelor mobile se află și fostul premier al Franței, Edouard Philippe dar și alți 14 membri ai Guvernului.

Unul dintre numerele de telefon ale președintelui Emmanuel Macron, pe care l-ar folosi din 2017 și până în prezent figurează pe o listă de numere aleasă de un serviciu de securitate al Marocului, unul dintre statele care au utilizat programul de spionaj Pegasus.

Alături de telefonul liderului francez, pe lista formată din peste 50.000 de numere de telefon, se regăsesc și cele ale fostului prim-ministru francez, cât și al altor 14 membri ai Guvernului.

Forbidden Stories, o organizație media nonprofit din Paris, și Amnesty International au avut inițial acces la lista filtrată și au distribuit-o către publicații partenere unite în „proiectul Pegasus”, printre care și publicația Le Monde.

Autenticitatea acestei liste și legătura sa cu programul de spionaj Pegasus au fost stabilite analizând zeci de telefoane care figurează pe listă. În marea majoritate a cazurilor, au fost găsite urme lăsate de Pegasus, adesea la câteva secunde după apariția telefonului corespunzător pe listă.

Contactat de Le Monde, Palatul Elysée a precizat că „dacă faptele se adeveresc, acestea sunt evident foarte grave. Se va face lumină asupra acestor dezvăluiri din presă. Unele victime franceze au anunțat deja că vor depune o plângere și, prin urmare, vor fi lansate anchete judiciare”.

Le Monde notează că Emmanuel Macron adoră telefoanele mobile. Pentru președintele francez, acestea reprezintă un instrument de lucru, un mijloc de guvernare și chiar un simbol al modernității sale.

Citiți și: Scandalul Pegasus: Viktor Orban și premierul Indiei au folosit un soft israelian pentru a spiona jurnaliști și rivali politici

Cum funcționează Pegasus

Pegasus este, cel mai probabil, cel mai puternic soft de spionaj dezvoltat vreodată de vreo companie privată. Odată ce a reușit să infecteze un telefon, acesta se transformă într-un dispozitiv de spionaj și monitorizare care poate să copieze mesaje trimise sau primite, poate să copieze și să trimită fotografii și poate să înregistreze apeluri telefonice.

Poate fi folosit inclusiv pentru a filma de pe camera telefonului sau pentru a activa microfonul pentru înregistrarea conversațiilor. Cu ajutorul GPS-ului, poate să arate celui care spionează unde te afli, unde ai fost și cu cine te-ai întâlnit.

O versiune inițială a Pegasus, din 2016, infecta telefoane cu ajutorul unor linkuri de phishing trimise prin SMS sau e-mail. De atunci, însă, capacitățile de atac au devenit mai sofisticate. Acum, infectarea cu Pegasus nu necesită acțiune din partea utilizatorilor, fiind realizată prin atacuri „zero-click”, exploatând vulnerabilități din sistemul de operare al dispozitivului.

În 2019, WhatsApp a dezvăluit că soft-ul NSO a fost folosit pentru a trimite malware către 1400 de telefoane prin folosirea unei astfel de vulnerabilități – doar printr-un apel pe Whatsapp, telefonul țintă putea fi infectat cu Pegasus, chiar dacă persoana nu a răspuns la telefon.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...