Vicepreședintele Kenyei, William Ruto, a fost declarat câștigătorul alegerilor prezidențiale din această țară, luni, după mai multe controverse și acuzații cu privire la integritatea alegerilor, relatează BBC. Patru dintre cei șapte membri ai comisiei electorale au refuzat să valideze anunțul și au spus că rezultatul alegerilor este „opac”. Ruto l-ar fi învins pe rivalul său, Raila Odinga, obținând 50,4% din voturi.
Tensiunile provocate de alegerile controversate din Kenya s-au accentuat și mai mult, luni, după ce comisia electorală a amânat anunțul cu rezultatul în mijlocul unor controverse și acuzații de falsificare a alegerilor din partea campaniei lui Odinga.
„Nu putem să validăm rezultatul care urmează să fie anunțat din cauza naturii opace a acestei ultime faze a alegerilor generale”, a spus Juliana Cherera, vicepreședinta Comisiei Electorale.
„Vom transmite un comunicat detaliat și, din nou, îi îndemnăm pe kenyeni să-și păstreze calmul. Există modalități prin care oamenii pot să se adreseze justiției, iar domnia legii va prevala”, a spus ea.
Conform campaniei lui Odinga, au existat „nereguli”, iar scrutinul a fost „prost gestionat”.
Este pentru prima oară, când Ruto, în vârstă de 55 de ani, a candidat la alegerile prezidențiale. El a fost vicepreședinte vreme de 10 ani, însă relația dintre el și președintele în exercițiu s-a stricat, iar acesta din urmă a hotărât să-l susțină pe contracandidatul său.
Editor : Adrian Dumitru